Fostul preşedinte al CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a devenit administrator special al FC Dinamo

0

Fostul preşedinte al CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a devenit administrator special al FC Dinamo, club care a intrat de curând în insolvenţă şi pe care trebuie să-l salveze de la faliment.

Iuliu Mureşan a dezvăluit că fostul acţionar dinamovist Nicolae Badea este foarte implicat în salvarea clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare de la faliment. Întrebat la ProX dacă a discutat cu Nicolae Badea, Mureşan a răspuns: „Cu dânsul, mai puţin. E un om în care am încredere, are foarte multă experienţă şi e foarte implicat în proiectul Dinamo. Ne bazăm pe dânsul”.

Mureşan a mers, marţi, la Săftica şi a discutat cu jucătorii care ameninţau că intră în grevă pentru neplata salariilor. El a precizat că le-a câştigat încrederea fotbaliştilor şi a afirmat că principalul său obiectiv şi al administratorului judiciar este deblocarea plăţilor către jucători.

„Se fac notificări către jucători de către firma de insolvenţă, de către administratorul judiciar şi jucătorii înscriu sumele care li se datorează, se confruntă cu contabilitatea clubului şi va finaliza cât mai repede posibil un tabel al creditorilor şi, în funcţie de asta, se va face planul de reorganizare şi vor începe plăţile. Cel mai mult ne preocupă acest lucru şi principala preocupare a mea şi a administratorului judiciar este să facem plăţi, să însănătoşim situaţia clubului, să ieşim din insolvenţă şi, sigur, jucătorii sunt principala noastră preocupare. Încercăm să mai aducem jucători, o să am în zilele următoare discuţii individuale cu jucătorii şi vom şi aduce jucători. Eu sper că se întoace doctorul Bătineanu, dacă nu, căutăm alte soluţii în câteva zile”, a afirmat el.

Luni, fotbaliştii clubului Dinamo au adresat un mesaj membrilor DDB şi tuturor suporterilor dinamovişti prin intermediul AFAN, în care arată problemele cu care se confruntă de câteva luni, dar şi faptul că acestea s-au acutizat după intrarea clubului în insolvenţă .

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.