Premierul Cîțu: Alianța dintre PNL și USR PLUS va rezista până în 2024!

0

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că alianţa PNL cu USR PLUS va rezista cu siguranţă până în 2024 şi a reiterat că la următoarele alegeri liberalii trebuie să aibă candidaţi proprii la fiecare primărie de sector.

El a fost întrebat dacă declaraţia sa conform căreia în 2024 PNL ar trebui să aibă proprii candidaţi la primăriile de sector înseamnă că nu va mai exista o colaborare cu USR PLUS până atunci.

„Nu înseamnă. Posibil ca cei de la USR PLUS să susţină candidatul PNL la primărie. Ceea ce este important pentru noi este să fim cel mai mare partid politic din România şi când eşti cel mai mare partid politic din România nu se poate să nu ai rezerve de oameni, să ai candidat la primărie pentru fiecare primărie de sector”, a spus Cîţu, la Parlament.

Florin Cîțu a afirmat că nu pune la îndoială decizia privind alianţa cu USR PLUS.

„Nu am pus la îndoială nimic. Eu am spus că în viitor, când voi fi preşedinte al PNL şi vom fi cel mai mare partid politic din România, vom avea candidaţi la fiecare sector membri ai PNL. Eu vorbesc despre viitor, trecutul trebuie doar analizat şi învăţat din greşelile trecutului”, a spus premierul Cîțu.

Florin Cîțu a fost întrebat dacă din punctul său de vedere crede că alianţa PNL cu USR PLUS va funcţiona până în 2024.

„Sigur. Este o alianţă puternică. Ne pregătim de opt ani de guvernare”, a spus Cîţu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.