Ministrul Mediului anunță ample controale după explozia de la Azomureș
Ministrul Mediului anunţă controale după explozia de la Azomureş. Tanczos Barna a declarat că toate instalaţiile similare din ţară vor fi verificate, mai ales că în ultimele zile au avut loc mai multe incidente grave.
Ministrul Mediului că cel mai important este ca autorităţile să fie sigure că nu există consecinţe asupra calităţii aerului şi sănătăţii populaţiei, menţionând că au fost trei incidente majore în doar câteva zile şi trebuie aflat dacă este o coincidenţă sau mai sunt şi alte instalaţii în ţară cu riscuri.
„În acest moment, cel mai important este să fim siguri că nu există consecinţe asupra calităţii aerului şi sănătăţii populaţiei, în urma acestui incident. Însă este foarte important să aflăm şi de ce s-a întâmplat. Am propus colegilor din Guvern să realizăm un control comun al autorităţilor statului – GNM, IGSU şi ISCIR – la toate instalaţiile guvernate de Directiva SEVESO privind riscurile de accidente majore ale anumitor activităţi industriale. Constatăm că am avut 3 incidente majore în doar câteva zile şi trebuie să aflăm rapid dacă este doar o coincidenţă, sau mai sunt şi alte instalaţii în ţară care prezintă astfel de riscuri”, a declarat miercuri Tanczos Barna.
Reamintim că miercuri, la ora 1:02, pe platforma combinatului chimic Azomureş, în cadrul instalaţiei Amoniac 3, a avut loc o explozie urmată de incendiu în zona coloanei de sinteză a amoniacului.
