Frigiderul FRAM revine, după mai bine de 30 de ani, pe piață
Emblema frigiderului romanesc prezent în casele românilor pentru mai bine de 30 de ani, FRAM, revine pe piață.
Primul frigider românesc revine pe piată. FRAM va fi relansat de către compania Network One Distribution (NOD) și este elementul în jurul căruia se construiește o nouă linie de produse electrocasnice. Planurile pe termen mediu pentru noul FRAM includ obținerea unei cote de piață de 10%.
Emblema frigiderului romanesc prezent în casele românilor pentru mai bine de 30 de ani, FRAM, revine pe piață. De data aceasta, însă, frigiderul nu vine ca produs singular, ci face parte dintr-o întreagă linie de produse electrocasnice.
Vara aceasta FRAM va prezenta publicului român peste 30 de produse, electrocasnice mari (frigidere, mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, hote, aragazuri) și mici (espressoare, cafetiere, friteuze, fierbătoare, prăjitoare de pâine, tocătoare), integrate în 4 game diferite și declinările lor (retro, clasic, color si modern) sub sloganul “Din trecut, în prezent”.
Noua linie se adresează deopotrivă generațiilor nostalgice, millenialilor deschiși să redescopere simbolurile vremurilor de atunci, cât și generației Z, dornică să se raporteze deopotrivă la rădăcini și la aspirații contemporane.
“Cand spui FRAM, spui retro-future. Spui design ergonomic și tușe elegante. Spui melanjul dintre trecut și prezent, dar și viitor care știe să valorizeze trecutul, fără să-și piardă gustul pentru inovație și pentru mâine. Când dorința de regăsire a identității naționale este un trend imposibil de ignorat, e important să încurajăm brandurile valoroase și design-ul local, să demonstrăm că România este în continuare capabilă să creeze, să distribuie și să comercializeze produse de calitate”, explică Iuliana Stănculescu, Division Manager NOD | Divizia Electrocasnice.