Ministrul Justiției, Stelian Ion, pune tunurile pe UDMR în privința desființării SIIJ: „Încearcă să păcălească opinia publică!”

Ministrul Justiţiei dă vina pe UDMR pentru amânarea desfiinţării Secţiei Speciale. Stelian Ion a spus că repezentanţii UDMR s-au opus ca dosarele SIIJ să ajungă la DNA, iar această afirmaţie este un atac frontal la Direcţia Anticorupţie. „Dacă noi spunem că nu avem încredere în DNA şi că magistraţii nu ar trebui să fie anchetaţi de DNA, înseamnă că e un semn mare de întrebare pus în dreptul DNA, ceea ce este inacceptabil”, a spus ministrul Justişiei. Stelian Ion a mai afirmat că se poate rupe coaliţia de guvernare din cauza nerespectării obligaţiilor asumate în domeniul Justiţiei, el criticând UDMR care a votat ”cot la cot” cu AUR în problema desfiinţării Secţiei speciale.

”În niciun caz nu s-au făcut abuzuri în Justiţie care să justifice apariţia SIIJ. De altfel, în momentul în care a apărut Secţia, în expunerea de motive, au fost înşirate nişte motive. De fapt, nici nu există motiv, veţi citi expunerea de motive şi se spune «considerăm că e necesară înfiinţarea Secţiei speciale». Nu se spune de ce. Ulterior, au încercat să justifice cumva, dar în momentul înfiinţării au creat-o pentru că aşa au vrut şi pentru au putut şi pentru că unii aveau acest interes, de a crea un organ care să pună presiune pe magistraţi (…) Comisia de la Veneţia ne-a dat două avize prin care ne spunea, oameni buni, opriţi-vă, nu e în regulă ce faceţi”, a declarat Stelian Ion, la Prima TV, duminică.

Ministrul Justiţiei a explicat şi care sunt motivele pentru care această Secţie nu a fost încă desfiinţată.

”Nu am desfiinţat-o pentru că o parte dintre cei care suntem acum în Coaliţie erau la acel moment al înfiinţării, de partea cealaltă, alături de PSD, adică UDMR. A votat şi înfiinţarea Secţiei speciale, a votat şi legile Justiţiei varianta Iordache, a votat şi Codul penal de procedură, a votat multe. Dar am spus, o dată ce s-a încheiat acel capitol, trecem de-o parte şi încercăm să creăm ceva nou. Sperăm cumva că o să îşi schimbe atitudinea şi abordarea faţă de Justiţie în general, faţă de lupta anticorupţie. Parţial am avut semnale că acest lucru se întâmplă, pentru că s-a semnat un program de guvernare, în care, în capitolul Justiţie, era stabilită prima măsură pe termen scurt, desfiinţarea SIIJ. La un punct mai jos era refacerea competenţei DNA pe ce privea infracţiunile de corupţie săvârşite de magistraţi, deci era în regulă. De aceea am şi acceptat mandatul pe Justiţie, pentru că este un program foarte bine articulat”, a declarat Stelian Ion.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.