Scandal uriaș între Franța și Comisia Europeană în privința eliminării mașinilor poluante până în 2035

0

Franța nu se supune planului impus de Comisia Europeană în ceea ce privește eliminarea mașinilor poluante din 2035. Guvernul francez dorește eliminarea acestor automobile abia de la finele deceniului următor.

Franța respinge propunerea Comisiei Europene care impune ca emisiile automobilelor să scadă cu 65% începând din 2030 şi să fie reduse la zero din 2035.  Conform unui oficial din cadrul biroului preşedintelui Emmanuel Macron, guvernul de la Paris plănuiește în schimb reducerea emisiilor automobilelor cu 55% până în 2030 și vrea ca modelele hibride să poată rămâne pe piaţă o perioadă mai lungă de timp.

Macron s-a întâlnit recent cu mai mulţi directori de la o serie de producători auto, precum Stellantis NV şi Renault SA dar şi cu reprezentanţii sindicali cu scopul de discuta tranziția la autoturisme electrice. Potrivit unor surse oficiale anonime, Franţa dorește să ofere un sprijin financiar industriei auto pentru a se adapta la noua tehnologie.

„Ştim că nu există alte opţiune decât trecerea la automobilele electrice. Ceea ce este important este să ne pregătim în avans”, a spus Jean-Marie Robert, reprezentant al confederaţiei sindicale CFDT, care a participat la întâlnirea cu Emmanuel Macron.

Deși eliminarea mașinilor poluante este un pas înainte pentru mediul înconjurător, 100.000 de mii de oameni și-ar putea pierde locul de muncă, după ce mai mai multe uzine se vor închide până în 2035.

Producţia de automobile electrice şi vehicule pe bază de celule de combustibil necesită mai puţină forţă de muncă comparativ cu vehiculele hibride şi motoare diesel. Însă Franţa este în urma altor ţări precum Germania, Japonia şi SUA când vine vorba de numărul de roboţi utilizaţi de industria auto iar muncitorii francezi sunt mai scumpi decât cei din ţările din estul şi sudul Europei, relatează Digi24.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.