OIR POSDRU București – Ilfov a organizat un workshop în data de 13 iulie în cadrul proiectului 40Ready, Interreg Europe

0

În cadrul proiectului “Întărirea capacității IMM-urilor de a se adapta la Revoluția Industrială 4.0” a avut loc în data de 13 iulie 2021 workshopul pe tema importanței evaluării competențelor și maturității digitale a IMM-urilor, organizat de către OIR POSDRU București- Ilfov.

Proiectul are un obiectiv principal și anume, pregătirea IMM-urilor pentru Revoluția Industrială 4.0 și obiective secundare care constau în adaptarea la provocările pe care le aduce Revoluția Industrială 4.0 pentru antreprenorii, managerii, angajații IMM-ului și imbunătățirea instrumentelor de politici publice care susțin IMM-urile in transformarea lor tehnologică, organizațională și culturală.

Proiectul este o punte de colaborare, o platformă pentru schimb de experiență și învățare comună intre 8 parteneri din 7 țări. Aceste țări sunt: Italia, Belgia, Finlanda,  Polonia, Spania, Lituania și nu în ultimul rând, România. Țara noastră este reprezentată în cadrul proiectului de către Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane București-Ilfov (OIR POSDRU BI).

Obiectivul evenimentului, care a avut loc în format hybrid, în sală și online, a fost informarea stakeholderilor proiectului și celor interesați despre stadiul activităților și despre următoarele etape care vor fi parcurse.

De asemenea, au fost prezentate de catre Marius Hărătău, reprezentantul Factory 4.0, două instrumente de evaluare a competențelor și maturității digitale a IMM-urilor din România.

O contribuție foarte valoroasă în calitate de invitați speciali au avut-o Alexandru Bologan– Secretar de Stat Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Florin Jianu– Președinte C.N.I.P.M.M.R

Au participat în cadrul dezbaterii stakeholderii și partenerii din cadrul proiectului, reprezentanți ai mediului public și privat, printre care îi amintim pe: Cosmin Șerbănescu– Președinte Institutul Național de Control Intern, Amalia Dobrescu– Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Șerban Marian-TUV SUD, Dragoș Iorga – Director executiv OIR POSDRU BI, reprezentanții unor importante clustere si DIH-uri naționale, alți consultanți și reprezentanți ai mediului public și privat.

Dezbaterea a fost centrată pe importanța evaluării cât mai corecte a stadiului de dezvoltare a competențelor și maturității digitale a IMM-urilor din România, astfel încât să putem armoniza și îmbunătăți politicile publice din domeniu.

Concluziile și propunerile rezultate în urma acestui workshop vor face obiectul analizei ulterioare în cadrul proiectului «Întărirea capacității IMM-urilor de a se adapta la Revoluția Industrială 4.0 » și se vor concretiza în propuneri de modificare a politicilor publice din România, pentru a sprijini IMM-urile să se adapteze rapid la transformarea digitală.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.