Decizie a Tribunalului Giurgiu: Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, va ieși din închisoare!
Liviu Dragnea iese din închisoare, după ce a ispăşit doi ani din pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare, a decis, joi, Tribunalul Giurgiu.
Fostul lider al PSD a fost audiat prin videoconferinţă de la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat pentru trei ani şi jumătate în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman.
În luna aprilie, Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă, „este disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, pe tot parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat în repetate rânduri şi fiind stăruitor în muncă – atât cât i s-a permis să muncească, a participat la activităţi culturale şi la cursuri educaţionale, a primit recompense şi credite”.
Conform actelor depuse în instanţă, Dragnea s-a plâns că persoanele din conducerea Penitenciarului Rahova i-au refuzat dreptul la muncă, ceea ce a condus „la izolarea sa în camera de detenţie pentru mai mult de 8 luni (din când în când având acces afară o oră sau două seara) şi la agravarea stării sale de sănătate, care nu a putut fi remediată în sistem de detenţie”.