Ludovic Orban îi pune la punct pe contestatarii săi: „Vă rog să mă iertați că n-am avut capacitatea să prevăd pandemia”

Ludovic Orban a fost ironic la adresa susţinătorilor lui Florin Cîţu, care l-au acuzat că a pierdut alegerile parlamentare din 2020.

Liderul PNL le-a răspuns peneliştilor din tabăra lui Cîţu că strategia PNL cu el prim-ministru nu a fost aceea de a guverna România un an de zile în vreme de pandemie, în „cele mai grele condiții de la al Doilea Război Mondial”, ci de a declanşa alegeri anticipate, dar că pandemia, pe care nu a prevăzut-o, i-a dat planurile peste cap.

„Sunt, așa, un pic mirat. Totuși, am luat partidul într-o stare nu prea bună, în condițiile în care partidul fuzionat PNL + PDL avea în sondajele de opinie 41-42% la prezidențialele din 2014. Am câștigat la europarlamentare, am câștigat la prezidențiale, am câștigat alegerile locale, puteam să le câștigăm un pic mai bine, n-am câștigat alegerile parlamentare. Numai că trebuie să știți că strategia noastră nu a fost să stăm la guvernare un an de zile în vreme de pandemie, strategia noastră în momentul în care am preluat guvernarea a fost aceea de a provoca alegeri anticipate și eram pe punctul de a provocat alegeri anticipate când a venit pandemia.

Cine putea să anticipeze venirea pandemiei? Vă rog să mă iertați, dar n-am avut o asemenea capacitate de previziune, n-am putut să văd venirea pandemiei. În momentul în care a venit pandemia nu am avut ce să facem decât să guvernăm România în cele mai grele condiții de la al Doilea Război Mondial. N-am câștigat alegerile parlamentare, dar am dus PNL la guvernare. Vă rog să mă scuzați pentru aceste lucruri, văd că pentru unii acestea nu sunt reușite”, a spus Ludovic Orban.

Liderul PNL a adăugat că va face tot ce ţine de el pentru ca PNL să rămână pe primul loc.

Contați pe mine, rămân același coleg al dvs., fără fumuri, fără fițe, fără farafastîcuri, care indiferent de poziția pe care o ocupă în partid luptă alături de dvs. în prima linie pentru a garanta capacitatea PNL de a rămâne pe primul loc si de a câștiga toate bătăliile din 2024”, a adăugat liderul PNL.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi-a arătat îngrijorarea faţă de creşterea „explozivă” a preţurilor la materialele de construcţii, el apreciind, joi, la Hunedoara, că există riscul ca şantierele să se închidă în două-trei luni, dacă Guvernul nu va modifica sistemul de indexare a valorii contractelor, în concordanţă cu situaţia reală din piaţă.

„Am atras atenţia, şi mă bucur că, în sfârşit, la nivelul coaliţiei, vocea mea a fost auzită şi s-a luat o decizie. Datorită creşterii preţurilor la materialele de construcţii, dacă nu se modifică prin ordonanţă de urgenţă sistemul de indexare a valorii contractelor, în două-trei luni toate şantierele vor fi închise. Asta este realitatea, eu vorbesc cu constructorii, am informaţii clare din piaţă. Nimeni n-o să-şi mai permită să lucreze în continuare în pierdere”, a declarat Orban.

Ludovic Orban a menţionat că firmele de construcţii care lucrează în prezent s-au aprovizionat cu cele necesare înainte de momentul la care au început să apară creşterile de preţuri la materiale, acestea fiind cuprinse între 40% şi 110%.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.