Emil Boc, convins de victoria lui Florin Citu: „Această competiţie din PNL nu este împotriva preşedintelui actual, ci este pentru viitorul partidului!”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că această competiţie din PNL nu este împotriva preşedintelui actual, ci este pentru viitorul partidului. Boc a explicat şi de ce a ales să-l susţină pe premierul Florin Cîţu.

Emil Boc a fost întrebat luni, la Antena 3, ce părere are despre faptul că, alături de Florin Cîţu, pe scenă la Cluj-Napoca au urcat peste 30 de lideri de filiale, iar Ludovic Orban a fost lăsat singur în primul rând din sală.

„Această competiţie din partid nu este una împotriva nici a preşedintelui actual al partidului, este una pentru viitorul partidului. În PNL acum, exact ca la o echipă puternică de fotbal din Liga Campionilor, pentru a-şi alege căpitanul, la antrenament se împarte în două subechipe şi fiecare arată ce are mai bun. Premierul Cîţu şi-a prezentat o echipă la Cluj cu mai mult de jumătate din preşedinţii de filiale, cu foarte mulţi parlamentari, miniştri, care sunt în echipa domniei sale, într-o echipă pentru PNL pentru că noi în echipă suntem toţi în PNL, în afară avem adversarul politic care este în speţă PSD-ul. În interiorul PNL nu avem adversari, nu avem inamici, avem colegi care, pentru a ne alege căpitanul, evident suntem în două echipe şi ne exersăm ca în final în septembrie să dăm cea mai bună echipă de Liga Campionilor din punct de vedere politic pentru România”, a explicat Emil Boc.

Emil Boc consideră că pentru Florin Cîţu sunt importanţi în egală măsură şi liderii, şi membrii PNL.

„Din perspectiva premierului, pune în egală măsură liderii şi membrii PNL sunt importanţi, toţi formăm o echipă, nu unii sunt mai importanţi decât alţii. Toţi. Pentru că membrii au nevoie de lideri, liderii au nevoie de membri, toţi trebuie să aibă o echipă şi un lucru pe care l-am spus şi ieri de pe scenă la Cluj, în primul rând războaiele interne din PNL trebuie să ajungă la capăt pentru că dacă nu se vor pune capat războaielor aceste războaie vor pune capăt victoriei PNL-ului în 2024. Sper că s-a înţeles acest mesaj şi sper ca până în 25 septembrie oamenii să rămână echilibraţi în PNL, avem preferinţe politice cum este firesc într-un partid democratic. (…) Eu privesc această bătălie, care astăzi este clar în favoarea ca direcţie, ca evoluţie, creşte de la zi la zi în favoarea premierului, dar votul decisiv îl vor avea delegaţii la Congres în 25 septembrie”, a declarat Emil Boc, la Antena 3.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.