USR-PLUS reactioneaza la atacurile asupra miniştrilor Ghinea şi Drulă: „În PNL ar trebui emis cod galben pentru declaraţii aiuritoare la adresa USR-PLUS”

Senatorul USR PLUS Cristi Berea a afirmat duminică, într-un comunicat de presă, că în PNL se înmulţesc declaraţiile critice la adresa unor miniştri USR PLUS, dar că acestea fac rău guvernării.

Senatorul USR-PLUS a precizat că este greu de înţeles o astfel de atitudine, în condiţiile în care mare parte din aceste afirmaţii vin din partea susţinătorilor premierului Florin Cîţu.

”Unii lideri liberali se dau zmei când se duc prin judeţe şi îi atacă pe miniştrii USR PLUS. Pentru unii din PNL duşmanul e din păcate în interiorul coaliţiei guvernamentale şi nu în afară. Am văzut mai întâi afirmaţiile critice făcute de Rareş Bogdan la adresa ministrului Cristian Ghinea şi am crezut că este un simplu accident. La scurt timp am auzit o altă idee, tot marca Rareş Bogdan, privind înfiinţarea unui minister al Transporturilor Interne, condus de Lucian Bode.

Cu alte cuvinte, hai să-l izgonim pe Cătălin Drulă de la Transporturi, omul care a început să mişte marile lucrări de infrastructură. Aceste afirmaţii vin partea susţinătorilor premierului şi e cu atât mai greu de înţeles o asemenea atitudine”, a precizat senatorul USR PLUS, Cristi Berea.

Totodată, Berea afirmă că tensiunea este maximă în PNL şi că poate înţelege acest lucru, dar că astfel de afirmaţii riscă să afecteze grav actul guvernării.

”Scandalul intern de la liberali nu trebuie exportat în guvern. Dar dacă totuşi nu reuşesc să ţină tensiunile în frâu, atunci în PNL ar trebui emis cod galben pentru declaraţii aiuritoare la adresa USR-PLUS, cu termen de valabilitate până la congresul din septembrie”, a declarat senatorul Cristi Berea, potrivit Stiripesurse.

El spune că actuala coaliţie ar trebui să rezolve probleme urgente precum desfiinţarea SIIJ sau alegeri în două tururi la primari.

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a spus sâmbătă la conferinţa de alegeri a PNL Sălaj că poate ar trebui făcut un minister al Transporturilor Interne, ”adică un minister al Transporturilor şi al Afacerilor Interne împreună”, care să fie condus de către actualul ministru de Interne Lucian Bode, fost deţinător al portofoliului Transporturilor.

„Nu pentru că cei de acum nu fac lucruri bune – Doamne fereşte! – ci pentru că Lucian a făcut lucruri grozave acolo şi a rămas în acel an şi două luni de zile cât a condus ministerul au rămas nişte proiecte grozave pe care se construieşte acum dezvoltarea României”, explică Rareş Bogdan ideea.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.