Ludovic Orban pune „punctul pe i”: Cine îl umilește pe președintele PNL umilește PNL în ansamblul său!

0

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat marţi, la Ploieşti, că cine îl umileşte pe preşedintele PNL umileşte partidul în ansamblul său şi implicit pe fiecare dintre membrii acestuia.

„Pentru mine, a fi preşedintele Partidului Naţional Liberal înseamnă o răspundere uriaşă, o povară imensă şi o misiune pe care am înţeles să o îndeplinesc aşa cum am putut mai bine. Vreau să le transmit unora mai puţin obişnuiţi cu PNL: cine umileşte preşedintele Partidului Naţional Liberal umileşte Partidul Naţional Liberal în ansamblul său şi, la urmă, îl umileşte pe fiecare dintre membrii Partidului Naţional Liberal, provocând un grav deserviciu nouă, fiecăruia dintre noi”, a spus Orban în discursul susţinut la conferinţa de alegeri a PNL Prahova.

Ulterior, liderul liberalilor a menţionat, într-o declaraţie de presă, că decizia de susţinere a unui candidat pentru funcţia de preşedinte al partidului nu poate fi luată de o singură persoană, fie ea şi preşedinte de organizaţie.

„Sigur că decizia de susţinere a unui candidat nu poate fi luată numai de un singur om, chiar dacă este preşedintele filialei. La Congres, în funcţie de forţa filialei, vor veni între 60 şi 150 de delegaţi din fiecare filială judeţeană. Până la urmă, delegaţii la congres, cei 5.000 de membri ai PNL, elita practic a PNL, consultând baza partidului, cei 5.000 de delegaţi vor hotărî preşedintele partidului. Sigur că nu arată frumos şi regret profund că apar astfel de suciri şi de modificări unilaterale ale unor poziţii care au fost luate instituţional de conducerile filialelor”, a declarat Orban.

Ludovic Orban  a subliniat că oamenii judecă un partid aflat la guvernare după lucrurile făcute concret, arătând că PNL trebuie să sprijine primarii, astfel încât ei să poată duce la bun sfârşit proiectele.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.