Un weekend destins în aer liber cu „Teatrul Stela Popescu”- 23-25 iulie 2021

0

Trei spectacole diverse vor fi prezentate publicului în miez de vară de actorii Teatrului Stela Popescu la Teatrul de vară Herăstrău și îm Amfiteatrul în aer liber din Palatul Național al Copiilor.

Vineri, 23 iulie, de la ora 20.30, la Teatrul de Vară Herăstrău al Teatrului de Revistă Constantin Tănase, va putea fi văzut spectacolul Femeia, eterna poveste, o poveste interbelică în regia lui Attila Vizauer, pe un scenariu de Ema Stere, scenografia Anca Albani, coregrafia Ioana Macarie. In distribuţie se găsesc actorii Ana Maria Ivan, Cristian Neacşu, Sorin Aurel Sandu, Viorel Păunescu, soliști vocali Crina Matei şi Daniel Filipescu, instrumentişti Gabriel Stănescu – vioară, Ionuț Preda – acordeon, Alexandru Burcă/Raul Kusak – pian, Raul Kusak aranjament muzical. Dansează Silvia Mauriţiu, Cristina Marin Neagu, Denisa Ispir, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cosmin Vasile. Acţiunea se petrece pe terasa localului bucureștean „Leul și cârnatul”, într-o seară de vară, prin 1937 sau 1938. Protagoniștii sunt Maria, proaspăt angajată la bucătărie și chelnerul Pavel. Povestea alternează cu momente muzicale celebre ale vremii, pe care le veţi recunoaşte cu siguranţă. O seară de desfătări muzicale și dueluri spirituale se transformă încet în seara plină de suspansul dezlegării unei intrigi polițiste, spre a sfârși într-o farsă ce lasă totuși o umbră de îndoială. La final, spectatorul va rămâne cu curiozitatea de a răsfoi istoriile Bucureștiului, de a regăsi imaginile sale în nuanțe de sepia și oamenii săi cu poveștile lor pasionale.

https://www.youtube.com/watch?v=Y0dI68ai8bg

Spectacolul Lampio și grăuntele de lumină de Victoria Pătrașcu, regia Tony Adam (spectacol pentru copii și familie) este programat atât sâmbătă, 24 iulie, de la ora 10, la Amfiteatrul în aer liber din Palatul Național al Copiilor, cât și duminică, 25 iulie, de la ora 10, la Teatrul de Vară Herăstrău al Teatrului de Revistă Constantin Tănase.

Povestea delicată și plină de sensibilitate adaptată și dramatizată pentru copii din  Lampio și grăuntele de lumină continuă să atragă săli pline de copii. Deviza sub care se petrec toate întâmplările poveştii noastre : Poți străluci doar atunci când faci ceea ce îți place cu adevărat!Lampio este un licurici care și-a pierdut lumina. Nu știe unde și când, dar este convins că trebuie să o găsească. Altfel, ce ar mai fi un licurici pe Pământ fără lumina? Și uite așa apar miracole, magie, prieteni, provocări, iar căutările micului nostru personaj nu se opresc până nu își descoperă menirea în viață, pentru că el asta caută, de fapt. Micul Lampio este erou într-o poveste terapeutică despre curaj, determinare, talent și descoperirea propriei valori. Este un spectacol care trebuie văzut cu sufletul, locul în care oamenii trăiesc cele mai mari transformări.

https://www.youtube.com/watch?v=UXW3l4koVWg

Biletele se pot cumpăra online, de pe platforma www.mystage.ro sau de la teatrul unde se joacă, în ziua spectacolului

www.teatrulstelapopescu.ro

www.facebook.com/TeatrulStelaPopescuOfficial

www.instagram.com/teatrulstelapopescu

Organizator : Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul „Stela Popescu”

 

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.