Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, noi acuzații: „PNL şi PSD s-au înfrăţit din nou şi nu vor rezilierea contractului cu Romprest în Justiţie!”

0

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, îi acuză pe consilierii PNL şi PSD că au boicotat şedinţa Consiliului Local unde urma să se discute rezilierea contractului cu Romprest.

Clotilde Armand i-a acuzat PNL şi PSD că au boicotat şedinţa Consiliului Local unde pe ordinea de zi era înscris un proiect de hotărâre prin care să fie mandatată primăria în promovarea unei acţiuni de reziliere a contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativ – teritorială a Sectorului 1.

„Presupuşii mei parteneri de coaliţie din primărie au un singur nume: USL. PNL şi PSD nu s-au prezentat astăzi la şedinţa de îndată a Consiliului Local. Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare se află un singur proiect de hotărâre de consiliu local: mandatarea Primarului Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti în vederea promovării unei acţiuni având ca obiect rezilierea Contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativ – teritorială a Sectorului 1.

Serviciul public de salubrizare este întrerupt deşi legea salubrizării şi regulamentul de salubrizare interzice acest lucru. Facturile sunt plătite la zi şi Compania Romprest continuă să ia ostatici cetăţenii de bună credinţă care plătesc din buzunarul lor cel mai scump serviciu de salubrizare din România. PNL şi PSD s-au înfrăţit din nou şi nu vor rezilierea contractului în Justiţie.

Nu asta aţi cerut, stimaţi consilieri? De ce nu aţi votat? Ştiu. Sunt prea mulţi bani de pierdut… Zilele trecute a sosit raportul controlului efectuat de Ministerul Finanţelor care ne demonstrează cu subiect şi predicat că Sectorul 1 trebuie să recupereze 50 de milioane de euro de la societatea Romprest. PNL şi PSD nu vor să recuperăm banii. Dimpotrivă. Voi reveni cu acest punct pe ordinea de zi la fiecare şedinţă”, a scris Clotilde Armand, vineri pe Facebook.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.