Premierul Cîțu le dă replica lui Ciolacu&co care i-au cerut să-și delege atribuțiile până la Congres: „PSD este în opoziţie!”

PSD i-a cerut luni, printr-un comunicat, premierului Florin Cîţu să îşi delege atribuţiile unuia dintre cei doi vicepremieri, până la congresul de pe 25 septembrie, unde va fi ales noul preşedinte al PNL.

„PSD este în Opoziție. Mai mult de atât…”, a fost reacția premierului Florin Cîțu la cererea social-democraților, potrivit Mediafax.

Social-democrații îi cer lui Florin Cîțu să-și delege atribuțiile de premier, conform legislației, în perioada campaniei electorale din partid rămasă până la Congresul PNL din 25 septembrie: „Cîțu nu mai are capacitatea de a-și exercita atribuțiile în mod obiectiv”.

„PSD solicită premierului Florin Cîțu să facă un pas în spate și să-și delege atribuțiile de premier, conform legislației în vigoare, în perioada campaniei electorale din partid rămasă până la Congresul PNL din 25 septembrie. Delegarea atribuțiilor de premier către un alt membru al guvernului, de regulă către un vicepremier, este o procedură uzuală, folosită în trecut de alți premieri ai României. Nu credem că președintele Iohannis s-ar opune unei asemenea decizii care are ca scop protejarea actului de guvernare”, potrivit unui comunicat de presă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.