Ursula von der Leyen: 70 la sută dintre adulții din UE au primit cel puțin o doză de vaccin anti-Covid!

0

Şaptezeci la sută dintre adulţii din Uniunea Europeană au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat marţi Comisia Europeană, potrivit dpa.

„Uniunea Europeană s-a ţinut de cuvânt şi a făcut ceea ce trebuia. Ne-am propus să protejăm 70% dintre adulţii din UE cu cel puţin o doză de vaccin în luna iulie. Astăzi ne-am atins obiectivul. Iar 57% dintre adulţi sunt deja pe deplin protejaţi cu două doze de vaccin. Aceste cifre plasează Europa printre liderii mondiali. Procesul de recuperare a decalajelor a fost foarte reuşit, dar trebuie să continuăm eforturile”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Cu toate acestea, ratele de vaccinare diferă considerabil între statele membre.

În România, spre exemplu, doar puţin peste 30% din populaţia adultă a primit cel puţin o doză de vaccin, potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, citate de dpa. În schimb, Danemarca a vaccinat complet 60% din populaţie, iar aproape 84% dintre locuitori au primit cel puţin o primă doză.

Deşi ratele de vaccinare s-au îmbunătăţit la nivelul UE, şefa Comisiei a îndemnat statele şi pe cetăţenii lor să nu lase garda jos împotriva coronavirusului.

‘Varianta Delta este foarte periculoasă’, a atenţionat Ursula von der Leyen, chemându-i să se vaccineze pe toţi cei care au această posibilitate. „(…) fac apel către toţi cei care au posibilitatea să se vaccineze. Pentru propria sănătate şi pentru a-i proteja pe ceilalţi. UE va continua să furnizeze cantităţi suficiente de vaccinuri”, a transmis şefa Comisiei Europene.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.