Preţul energiei electrice în România, printre cele mai mici din Europa

0

Preţul energiei electrice în România este printre cele mai mici din Europa, iar fără liberalizarea pieţelor, în orice sector, nu vom avea niciodată apetit pentru investiţii, a scris pe Facebook ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Românii trebuie să ştie că în momentul de faţă preţul energiei electrice în România este printre cele mai mici din Europa. Totodată, aş dori să reamintesc că fără liberalizarea pieţelor în orice sector, nu vom avea niciodată apetit pentru investiţii. Cine ar investi într-o capacitate de producere a energiei ştiind că preţul pe care îl va obţine din vânzarea energiei va fi unul reglementat de stat, fără a i se asigura dreptul de recuperare a investiţiei?!? Consumatorii trebuie să ştie că pot trece în piaţa concurenţială, se pot elibera de captivitate, să nu rămână în zona serviciului universal. De asemenea, consumatorii vulnerabili vor fi protejaţi. Legea se află în procedură parlamentară la Camera Deputaţilor şi am încredere că va fi adoptată cât mai curând”, a precizat Virgil Popescu.

Ministrul Energiei a făcut aceste precizări după ce senatorul PSD Gabriela Firea a propus plafonarea preţului la energia electrică.

În context, Popescu aminteşte că o asemenea măsură a cauzat mari probleme în domeniul energiei, iar prin Ordonanţa 114 producătorii au fost obligaţi să vândă ieftin furnizorilor care, însă, nu au redus preţurile.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.