Cătălin Drulă, record absolut, la absorbția fondurilor europene, la Ministerul Transporturilor

0

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a înregistrat până la această dată recordul absolut la absorbţia fondurilor europene nerambursabile, care a ajuns la 623 de milioane de euro, cu 22% mai mult decât în perioada similară din 2020 şi dublu faţă de 2019, a declarat, vineri, ministrul de resort, Cătălin Drulă.

„Despre execuţia bugetară. M-am luptat foarte tare pentru a primi mai mulţi bani la rectificarea bugetară, care merg exact către domeniul feroviar cea mai mare parte. E prioritate absolută domeniul feroviar la rectificarea bugetară. Execuţia bugetară a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii are două componente: partea de fonduri europene şi partea de buget de stat. Pe ambele avem record anul acesta. Pe fonduri europene, din datele pe care le am eu, avem recordul absolut de după Revoluţie pe absorbţie. În 2021, până la data curentă, 623 de milioane de euro aduşi în România de la Comisia Europeană pe fonduri nerambursabile. În lei, pe Titlul 58 – 3,1 miliarde de lei la data curentă şi o să vă fac o comparaţie cu anii precedenţi. Asta este o sumă cu 22% mai mare decât anul trecut, 2,5 miliarde până la data curentă în 2020, şi dublu faţă de 2019. În 2019 erau 1,6 miliarde de lei”, a spus Drulă.

Cătălin Drula precizat că se va respecta ţinta de 8 miliarde de lei absorbţie în 2021.

„Am spus la începutul anului că ne-am pus o ţintă record în sine, cea de 8 miliarde de lei, şi o vom respecta până la sfârşitul anului. Asta înseamnă autostrăzi, asta înseamnă căi ferate noi, asta înseamnă investiţii în România”, a susţinut Cătălin Drulă.

În ceea ce priveşte partea de la bugetul de stat, execuţia la nivelul MTI este de 93%.

„Pe partea de buget de stat, este cea mai bună execuţie bugetară din ultimii 4 ani. 93% din fondurile alocate. Spre comparaţie, anul trecut a fost 70% execuţia bugetară, 74,7% în 2019 şi 81% în 2018. Deci, am cheltuit banii pe care îi avem, nu e o problemă de execuţie. I-am cheltuit şi tocmai de aia mai vrem, pentru că vrem să investim şi să avem condiţii mai bune”, a încheiat Cătălin Drulă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.