Premierul Cîțu, mesaj tranșant la adresa ministrului Drulă în scandalul „trenurilor abandonate pe câmp”: „Nu trebuie să deconteze o întreagă guvernare pentru un singur director”

0

Premierul Florin Cîţu spune că atribuţiile privind demiterea sau păstrarea în funcţie a directorului CFR Călători sunt ale ministrului Transporturilor, însă îi sugerează acestuia ce decizie ar trebui să ia.

Florin Cîţu, prezent sâmbătă la Tulcea, a fost întrebat cum comentează faptul că directorul CFR Călători nu a fost demis şi nici nu şi-a dat demisia, după ce două trenuri au fost lăsate peste 9 ore în câmp, iar răspunsul său a părut să-i sugereze ministrului Drulă că ar trebui să-l înlăture pe şeful CFR.

„Eu rămân la ceea ce am spus acum două zile: trebuie să fim foarte atenţi, pentru că astfel de lucruri le decontăm toţi, le decontează toată guvernarea, nu le decontează numai un anumit partid politic.

Şi de aceea rămân la ceea ce am spus acum două zile, că uneori trebuie să luăm astfel de decizii, decizia este la ministrul Transporturilor.

Eu cred că nu trebuie să deconteze o întreagă guvernare pentru un singur director”, a declarat premierul Florin Cîţu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.