Bulgaria va intra în zona portocalie din cauza numărului mare de infectări

0

Autorităţile de la Sofia avertizează că Bulgaria va intra în zona portocalie, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus. În aceste condiţii, se anunţă noi măsuri de restricţie pentru turişti.

Ministrul adjunct al Sănătăţii de la Sofia, doctorul Dimităr Petrov, a anunţat că Bulgaria va intra în zona portocalie cel târziu luni, iar măsurile se vor înăspri.

“În câteva zile, Bulgaria va intra în zona portocalie de răspândire a coronavirusului, din cauza creşterii numărului de cazuri. Ministerul Sănătăţii de la Sofia a adoptat un plan care arată în mod clar când se iau anumite măsuri.

Dacă va creşte în continuare numărul infectărilor cu coronavirus, vor exista înăspriri. În zona roşie, cel mai probabil, vor exista restricţii destul de severe în ceea ce priveşte localurile cu spaţii închise. Nu se poate ca într-un local cu 200 de locuri să avem 2.000 de persoane în interior.

Localurile în aer liber în care există o supraaglomerare vor avea probabil anumite restricţii impuse. Acestea sunt principalele locuri de contaminare. Plajele nu reprezintă o astfel de problemă, sunt în aer liber, acolo e şi vânt. Lucrurile se întâmplă în contactele din afara plajelor”, a precizat doctorul Dimităr Petrov la un post de televiziune bulgar.

Portalului Unic de Informaţii, în ultimele 24 de ore, în Bulgaria, au fost confirmate cu coronavirus 462 de persoane. Au fost efectuate 16.656 de teste, ceea ce înseamnă că probele pozitive reprezintă deja 2,77% din testări.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.