BNR contrazice optimismul premierului Cîțu: Rata inflației va fi mai mare decât estimările inițiale!

Actualul scenariu al Băncii Naţionale a României demonstreată că rata anuală prognozată a inflaţiei pe parcursul următorilor doi ani este mai mare, în condiţiile în care aceasta a fost din nou revizuită considerabil în sens ascendent pe termen scurt şi într-o mai mică măsură pe cel de-al doilea segment al orizontului proiecţiei.

Potrivit unui comunicat al băncii centrale, în urma corecţiilor descendente din prima parte a anului 2022, antrenate de efecte de bază, rata anuală a inflaţiei este anticipată să coboare, dar să şi rămână marginal sub limita de sus a intervalului ţintei, peste valorile previzionate în luna mai 2021, pe fondul creşterii la cote relativ mai ridicate a excedentului de cerere agregată, redeschis în devans în trimestrul I 2021.

„În şedinţa de astăzi (vineri, n.r.), Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia august 2021, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Actualul scenariu evidenţiază o traiectorie mai înaltă a ratei anuale prognozate a inflaţiei pe parcursul următorilor doi ani, în condiţiile în care aceasta a fost din nou revizuită considerabil în sens ascendent pe termen scurt şi într-o mai mică măsură pe cel de-al doilea segment al orizontului proiecţiei. Astfel, creşterea consistentă în luna iulie a preţurilor produselor energetice – gaze naturale, energie electrică şi combustibili -, cu o contribuţie cumulată estimată de circa 1 punct procentual la creşterea anuală a IPC, împinge rata anuală a inflaţiei în semestrul II 2021 peste valorile anticipate anterior, deasupra intervalului ţintei, fiind de natură să amplifice şi să prelungească impactul inflaţionist tranzitoriu al factorilor pe partea ofertei”, se spune în comunicat.

BNR menţionează că evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive asociate generează însă incertitudini şi riscuri crescute la adresa actualelor previziuni, cel puţin în perspectivă apropiată, date fiind reluarea creşterii infectărilor pe plan intern şi încetinirea puternică a ritmului vaccinării, precum şi semnele emergenţei unui nou val pandemic în Europa şi pe alte continente, pe fondul răspândirii variantei mai contagioase de coronavirus (Delta).

„Surse de incertitudini şi riscuri rămân, de asemenea, conduita politicii fiscale şi absorbţia fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU. Din această perspectivă, importante sunt coordonatele preconizatei rectificări bugetare şi strategia de consolidare bugetară prezumată a fi elaborată până în toamnă, conform recomandărilor instituţiilor europene, precum şi aprobarea de către CE a Planului naţional de redresare şi rezilienţă. Consolidarea fiscală/bugetară este vitală pentru stabilitatea economică, pentru atenuarea impactului şocurilor inflaţioniste”, se spune în comunicat.

Pe piaţa muncii, BNR precizează că evoluţiile au continuat să se amelioreze, inclusiv în raport cu aşteptările, dar persistă incertitudini legate de perspectiva apropiată a situaţiei epidemiologice şi de implicaţiile sistării unor programe de sprijin guvernamental. Riscuri vin însă şi din tendinţele sincronizate de creştere a cotaţiilor multor materii prime, de natură să accelereze inflaţia pe plan mondial.

În şedinţa de vineri, 6 august 2021, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an, concomitent cu păstrarea controlului strict asupra lichidităţii de pe piaţa monetară. Totodată, instituţia a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 1,75% pe an.

De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.