Liderii USR PLUS merg până la capăt cu desființarea SIIJ. Ministrul Stelian Ion: „A fost concepută de Dragnea pentru a ținti anumiți clienți incomozi!”

Share:

Stelian Ion a vorbit vineri despre necesitatea desființării Secției Speciale, despre care a spus că ”a fost concepută de Liviu Dragnea pentru a ținti anumiți clienți incomozi”. Ministrul Justiției a explicat că, în trei ani, SIIJ a cheltuit 17 milioane de lei în condițiile în care a întocmit doar șase rechizitorii. 

Ministrul Justiției a explicat, vineri, care sunt ”performanțele” Secției Speciale.

”Dacă vorbim de procurori, au fost cinci, apoi au venit doi, sunt 7. De la înființare, din octombrie 2018, până la finele lunii ianuarie 2021, s-au cheltuit aproximativ 17 milioane de lei, deci o sumă considerabilă, având în vedere că acolo sunt, în perioada aceasta, circa șase rechizitorii. Șase rechizitorii în trei ani, deci o medie de două rechizitorii pe an, niciunul pentru corupție.
Nu e o fabrică de șuruburi să se lucreze pe bandă rulantă, dar faptul că niciun rechizitoriu nu a fost întocmit pentru fapte de corupție în perioada asta ar trebui să ne dea serios de gândit, pentru că această secție a fost concepută de Liviu Dragnea pentru a ținti anumiți clienți incomozi, să spunem așa, și pare că a fost creată și pentru a proteja anumite zone”, a spus ministrul la un post TV.

Potrivit lui Stelian Ion, secția a fost concepută greșit pentru că nu se poate ocupa singură de toate infracțiunile comise de oamenii din sistem: ”Nu poate o singură secție să se ocupe de toate infracțiunile. Au fost trimiteri în judecată pentru infracțiuni de conducere sub influența alcoolului… Repet, niciuna pentru fapte de corupție!”, a mai explicat ministrul.

”Trebuie să vedem instituțional ca DNA să-și recapete competența”, a adăugat Stelian Ion.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.