Dacian Cioloș critică dur sistemul de justiție: „Dosarul 10 august reprezintă un eşec al justiției de a soluţiona cauze importante!”

0

Dacian Cioloş atacă sistemul de justiție și acuză că dosarul 10 august reprezintă un „eşec” al instituției de a soluţiona cauze importante, cu impact social.

Dacian Cioloș a lansat un atac dur asupra sistemului de justiție român, în privința „dosarului 10 August”, caz pe care îl denumește un eșec al insitituției responsabile.

Copreşedintele USR PLUS a declarat că acest dosar este unul dintre motivele pentru care reforma în justiți este absolut necesară. De asemenea, politicianul susține că organismul în cauza nu are capacitatea de rezolva cauze cu un adevărat impact social.

„Am discutat şi legat de 10 august, e o aniversare astăzi, una tristă din mai multe puncte de vedere, nu doar legat de evenimentele care s-au petrecut, dar şi de faptul că în continuare aşteptăm adevărul legat de ceea ce s-a întâmplat acolo. Este, din punctul nostru de vedere, un eşec al justiţiei, al capacităţii de a soluţiona dosare importante, cu impact social. Ăsta e şi motivul pentru care dorim o reformare a justiţiei, să ne asigurăm că justiţia îşi face treaba, în primul rând, şi că are resursele să-şi facă treaba. Şi, din acest punct de vedere, Ministerul Justiţiei caută să asigure toate condiţiile pentru ca justiţia să fie independentă şi să aibă resursele să poată să-şi facă treaba”, a declarat Dacian Cioloş, marţi, la finalul Biroului Naţional al USR PLUS, relatează Agerpres.

Dacian Cioloș a subliniat, referitor la dosarul 10 august, că „suntem la jumătatea termenului de prescripţie” şi în continuare acest dosar „trenează”.

„Nu avem o direcţie clară în cercetarea acestui dosar şi nu aş vrea să ajungem în situaţia limită în care ne apropiem de termenul de prescripţie şi în continuare nu avem clarificări pe acest dosar”, a declarat Cioloş, potrivit stiripesurse.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.