Ministrul Energiei, vești proaste pentru români: Vor fi scumpiri în acest an!
Ministrul Energiei anunţă că scumpirile la energie electrică şi gaze pe pieţele internaţionale se vor regăsi „parţial” în facturile consumatorilor români, dar exclude posibilitatea dublării facturilor.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că creşterea cotaţiilor pentru energie electrică sau gaz natural pe bursele internaţionale va afecta consumatorul casnic sau non-casnic din România, însă doar parţial, în funcţie de contractele pe care aceştia le-au încheiat cu furnizorii, dar şi de contractele pe care furnizorii, la rândul lor, le au încheiate. „Este o scumpire, ea se va regăsi parţial în facturile tuturor”, arată ministrul, care menţionează că nu se va vorbi despre dublarea facturilor.
Virgil Popescu susţine că majorarea preţului gazelor pe pieţele internaţionale – aşa cum s-a înregistrat pe Bursa de la Viena – este „un efect post-pandemic” în condiţiile unei cereri crescute de gaz natural şi energie electrică pe fondul reluării activităţilor economice.
„Referitor la preţul consumatorului casnic român, acum s-au încheiat contracte, anul trecut, s-au încheiat contracte pe un an, pe doi ani de zile, în piaţa liberalizată, încă începând de anul trecut. Cei care au încheiat contracte începând de anul trecut şi au valabilitatea contractelor, preţul nu este schimbat, cei care nu au contracte vor avea schimbare de preţ. Mai mult, furnizorii care au achiziţionat gazul natural şi aici mă refer şi la energie electrică, anul trecut, la termen, la un an de zile, la doi ani de zile, pe o cantitate să zicem pe 70% sau pe 80% din total volumul clienţilor cumpără pe piaţa SPOT, că vorbim de piaţa SPOT acum, cumpără doar o bucată foarte mică de pe piaţa SPOT, iar media preţului cu va vinde acest gaz sau energie electrică la clientul casnic este evident făcută de 80% preţul de anul trecut plus un 20, un 30% în funcţie de cât nu este acoperit prin contracte. Deci va fi o reflectare în preţul final către consumatorul casnic sau non-casnic, dar nu vorbim de creşteri de preţ de sută la sută”, a declarat ministrul Energiei marţi seară, la A3.
Virgil Popescu a afirmat că pe pieţele internaţionale „este o scumpire” care „se va regăsi parţial în facturile tuturor”.