Haos în Kabul după preluarea puterii de către talibani. Sute de oameni s-au călcat în picioare pe scara unui avion pentru a fugi din ţară!

0

Zborurile comerciale şi cele de tranzit au fost anulate pe aeroportul din Kabul, unde mii de afgani încearcă să fugă din ţara lor aflată într-un haos total după ce talibanii au preluat puterea, a anunţat luni Autoritatea Aviaţiei Civile din Afganistan (ACAA).

În prezent, toate zborurile de pe aeroportul internaţional Hamid Karzai sunt suspendate temporar, a informat într-un comunicat Autoritatea pentru Aviaţie Civilă din Afganistan.

Albania şi Kosovo se pregătesc să primească refugiaţi afgani: ”Nimeni nu ştie mai bine decât noi ce înseamnă să fii expulzat şi nevoit să părăseşti locurile unde ai crescut”.

Germania vrea să trimită soldaţi în Afganistan pentru evacuarea ultimilor germani, dar şi a afganilor ameninţaţi în ţara cucerită de talibani, relatează AFP, citând surse parlamentare.

Cancelarul Angela Merkel va cere un mandat deputaţilor pentru a desfăşura „câteva sute de soldaţi” pentru această evacuare.

Potrivit proiectului, un pod aerian va fi instaurat pentru a permite evacuarea a 2.000 de afgani care au lucrat pentru nemţi „în special femei ameninţate, angajaţi pentru drepturile omului şi alţi activişti din ONG-uri”.

Fostul preşedinte american, Donald Trump, a estimat duminică că succesorul său la Casa Albă, Joe Biden, ar trebui să demisioneze ca urmare a victoriei talibanilor în Afganistan, dar şi pentru gestionarea defectuoasă a altor dosare, precum cel al pandemiei, informează AFP.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.