Cătălin Drulă, ministrul care „tace și face”: Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 4 al drumului expres Craiova – Piteşti, semnat!

Share:

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi cei ai grupului de firme UMB au semnat, marţi, contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 4 al drumului expres Craiova – Piteşti, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

„Astăzi s-a semnat contractul pentru ultimul tronson din drumul expres Craiova – Piteşti. Am participat astăzi la sediul CNAIR la semnarea contractului dintre Compania de drumuri şi câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia lotului 4, grupul de firme UMB. Acelaşi antreprenor lucrează excelent pe tronsoanele 2 şi 3 ale drumului expres şi mă aştept ca ritmul să fie similar şi pe acest segment din DX12”, a menţionat Cătălin Drulă, pe Facebook.

Termenul cumulat pentru proiectare şi execuţie este de 36 de luni, a precizat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„Ca termene contractuale, avem 12 luni pentru proiectare şi 24 pentru execuţia celor 31,8 kilometri ai lotului dintre Coloneşti şi Piteşti”, a notat Cătălin Drulă.

Ministrul Transporturilor a arătat că proiectul include 14 pasaje şi 16 poduri.

„Câteva date despre acest sector: va cuprinde 30 de structuri cu lungimea totală de 1.680 de metri (14 pasaje şi 16 poduri); acestora li se adaugă 28 de podeţe; va avea 2 noduri rutiere: la Podul Broşteni (pentru legătura cu DN65A şi DN65), respectiv la Catanele (pentru legătura cu A1); este prevăzută o bază de întreţinere şi deszăpezire la Oarja; vor exista două spaţii de parcare/servicii, amplasate de-o parte şi de alta a drumului”, a postat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe reţeaua de socializare.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.