Președintele Cehiei, Milos Zeman, denunță „lașitatea” NATO și SUA în Afganistan

0

Preşedintele Republicii Cehia, Milos Zeman, a criticat SUA şi NATO, organizaţie din care ţara sa face parte din 1999, pentru retragerea militară din Afganistan unde, potrivit liderului de la Praga, talibanii vor crea un centru terorist din care vor lansa atacuri în întreaga lume, transmite miercuri EFE.

Într-un interviu acordat portalului Parlamentni listy, şeful statului ceh apreciază că ”eşecul” NATO în ţara asiatică va submina încrederea unora dintre partenerii mai mici ai organizaţiei cu privire la capacitatea de răspuns a alianţei în cazul unei crize.

Zeman, care ocupa postul de prim-ministru social-democrat atunci când Cehia a aderat la NATO, susţine că el personal l-a avertizat atât pe actualul preşedinte al SUA, democratul Joe Biden, cât şi pe predecesorul său, republicanul Donald Trump, că retragerea trupelor din Afganistan este ”o laşitate” care nu va avea niciun efect pozitiv.

Preşedintele ceh a mai avertizat totodată că Statele Unite şi-au pierdut prestigiul ca lider mondial în urma retragerii din Afganistan şi că cele întâmplate ridică semne de întrebare cu privire la legitimitatea existenţei NATO.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.