Dacian Cioloș avertizează: „USR PLUS îşi poate mulţumi electoratul doar cu reformele promise în campanie!”

0

Dacian Cioloş a declarat public, joi, că USR PLUS nu stă bine în percepţia publică în momentul de faţă.

Liderul partidului spune  că nu crede că formaţiunea stă mai prost în sondaje decât AUR, aşa cum indica recent un sondaj al publicaţiei Politico.

„Una e să creşti sau să scazi în sondaje când eşti pe bară şi stai şi fluieri de pe margine despre cum merg lucrurile şi o faci şi populist şi alta e să fii la guvernare şi să îţi asumi decizii, unele dificile, altele mai dificil să ţi le asumi pentru că nu depinde doar de tine, ci depinde şi de ceilalţi.

Cred că este încă prea devreme ca să apreciem cum stăm. Nu stăm bine, deci asta trebuie să o spun. USR PLUS nu stă bine, dacă ne uităm la cifrele acestea, la percepţia publică, în momentul de faţă, dar nici nu aveam cum să stăm bine, atâta vreme, după cum v-am spus, cât Guvernul nu a livrat mare parte din obiectivele pe care noi ni le-am asumat în campanie”, a spus Dacian Cioloş, întrebat de presă dacă USR PLUS are mai puţine procente privind intenţia de vot faţă de AUR.

Dacian Cioloş crede că USR PLUS îşi poate mulţumi electoratul doar cu reformele promise în campanie.

„E prea devreme la niciun an de guvernare să vorbim de o erodare structurală. Acestea (sondajul Politico n.r.) sunt cifre care, din punctul meu de vedere, încă sunt conjuncturale, atâta timp cât, cum vă spuneam, noi suntem, din punctul meu de vedere, cu un potenţial bun de a face reforme, dacă există voinţă politică.

Singurul lucru care ne-a împiedicat pe noi să găsim soluţii pentru SIIJ, să mergem înainte cu depolitizarea în administraţia publică, să avansăm cu pensiile speciale, sunt motive politice interne care nu ţin de blocaje de altă natură, care ne-ar împiedica să facem reforme. Eu cred că dacă noi facem reforme, partea aceea de electorat care ne-a trimis pe noi la guvernare va percepe lucrul acesta pozitiv”, a explicat Dacian Cioloş.

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că nici el, nici copreşedintele Dan Barna nu sunt în prezent favoriţi în cursa pentru funcţia de preşedinte al partidului.

„Eu cred că USR PLUS e un partid atât de proaspăt şi de impredictibil încât nimeni nu cred că se poate considera favorit şi mie acesta mi se pare un lucru bun, pentru că este un partid viu, în care lucrurile se discută, care poate să ofere surprize, sper eu, surprize pozitive şi cred că multe lucruri vor ţine nu de cine cum trage sforile şi cum îşi adună susţinători prin tot felul de mijloace pe care ştim că le-am văzut în alte partide, cum se împart funcţii, eu sunt convins că la noi în partid discuţiile pe care le vom avea vor conta foarte mult”, a spus Cioloş, întrebat cine este favorit pentru şefia USR PLUS, el sau Dan Barna.

Cioloş a adăugat că în timpul alegerilor interne din USR PLUS unii membrii vor întreba de ce nu se fac reforme, fiind la guvernare.

„Avem membri activi, o parte dintre ei chiar foarte activi, care nu stau indiferenţi la felul în care USR PLUS se prezintă la guvernare, care vor vrea să ştie şi să discute despre cum alegerile acestea interne vor influenţa apoi prezenţa noastră mai activă la guvernare, pentru că în momentul de faţă, trebuie să o spunem, că suntem de câteva luni deja la guvernare şi reformele bat pasul pe loc, nu avansează aşa cum ne dorim noi. Sensul nostru de a rămâne la guvernare este de a face reforme şi membrii noştri aşteaptă lucrul acesta”, a precizat Dacian Cioloş.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.