Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, intervenție fermă: „Noile cărți de identitate vor avea steagul şi stema ţării, iar adresa va fi înscrisă pe verso!”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că primele cărţi electronice de identitate vor fi înmânate titularilor în luna septembrie.

„La data de 2 august a fost iniţiat proiectul pilot, de la care noi aşteptăm să genereze informaţii necesare pentru stabilirea programului de extindere şi generalizare a editării cărţii electronice de identitate. În cadrul proiectului pilot au fost realizate următoarele activităţi până în acest moment: de la data de 2 august până pe 18 august au fost preluate un număr de 100 de cereri de eliberare a cărţii electronice de identitate. Timpul de soluţionare a unei cereri de eliberare a cărţii electronice de identitate noi l-am proiectat în acest program pilot undeva la 20 de minute. Fac menţiunea că până în prezent nu a fost depăşit termenul de 15 minute. Aşadar, avem răspuns la în cât timp putem să preluăm o cerere – 15 minute. Cererea pentru emiterea cărţii de identitate se generează automat, nu necesită a fi completată de către cetăţean”, a spus Lucian Bode.

Lucian Bode a mai spus că ritmul stabilit pentru aplicaţia de programare a solicitantului este de 15 cereri pe zi şi că au fost realizate teste tehnice între structurile implicate.

De asemenea, ministrul a făcut o serie de precizări în legătură cu o serie de dezbateri din spaţiul public, arătând că respectivele documente vor avea steagul şi stema ţării, iar adresa va fi înscrisă pe verso.

Referitor la lipsa menţionării pe document a grupei sanguine, Bode a spus că nicio instituţie medicală nu ia în calcul grupa sanguină de pe cartea de identitate, ci o realizează în câteva secunde.

„Toate părţile interesate au agreat ca pe cartea electronică de identitate simplă să avem steagul, iar pe cartea electronică de identitate ca document de călătorie să avem steagul UE, în centru România şi stema României. Din acest punct de vedere, eu cred că a fost o temă falsă că nu avem steagul, că n-am avut discuţii”, a subliniat ministrul.

În privinţa discuţiilor privitoare la sexul/genul posesorului, Bode a precizat că s-a optat pentru varianta „gen”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.