10 ani de RowmaniaFEST, la Tulcea, între 4 și 10 septembrie

Share:

La un deceniu de la lansarea aventurii RowmaniaFEST, Festivalul care sărbătorește Tulcea la începutul toamnei vine cu noutăți notabile la ediția sa jubiliară, ce are loc între 4 – 10 septembrie 2021: concerte, filme și proiecții pe clădirea Gării Tulcea, acreditarea zero waste, lansarea programului Călăuzele Deltei.

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 continuă tradiția organizării unui festival de sport, cultură, educație, ecoturism și dezbateri pe teme privind dezvoltarea durabilă. Ne aflăm tot sub semnul proiectului Apele Unite ale României, o inițiativă care promovează democratizarea accesului la apă și încurajează cetățenii să-și cunoască, să-și iubească și să-și protejeze apele care-i înconjoară.

Festivalul începe în acest an un proces de acreditare zero waste, prin care va încerca să minimizeze impactul asupra mediului pe care îl are evenimentul în spațiile în care se organizează.

Festivalul debutează sâmbătă, 4 septembrie, cu Descoperă Rowmania – competiția de vâslit în canotci pe lacul Ciuperca, cu o serie de ateliere pentru copii și adulți și cu proiecția unui film mult-așteptat de public și oferit în avanpremieră la Tulcea de Transilvania Film, România sălbatică (2021, r: Dan Dinu și Cosmin Dumitrache), în prezența realizatorilor care vor rămâne la o sesiune de întrebări și răspunsuri după proiecție.

Duminică vom organiza, împreună cu Primăria Municipiului Tulcea și cu sprijinul Kaufland, o amplă acțiune de ecologizare a Promenadei din zona Zaghen, prin care dorim să atragem atenția asupra importanței păstrării curățeniei și atractivității unui spațiu cu potențial economic, fie el turistic sau de altă natură. Sunt invitați la această acțiune cât mai mulți tulceni, care vor avea prilejul să afle care sunt câteva dintre măsurile de bun simț, ușor de aplicat, pentru o viață care tinde spre zero risipă – atât din punct de vedere al deșeurilor cât și, mai ales, din punct de vedere al economiilor pe care le poate face fiecare dintre noi.

Tradiționala competiție pescărească Ivan Patzaichin se transformă, din acest an, într-o demonstrație de îndemânare între copiii din clubul Călăuzele Apelor – clubul copiilor care și-au construit cu mâinile lor câte o canotcă, sub îndrumarea marangozului Rowmania, Viorel Gheorghe. Acest proiect are o puternică latură educațională, are acoperire națională, însă este lansat de către Călăuzele Deltei, în Deltă, aici unde se află cele mai multe astfel de canotci realizate de copii.

După vernisajul expoziției Navigația pe Dunăre, oferită cu generozitate de Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti, în seara de duminică va avea loc un concert la Gara Tulcea, susținut de Subcarpați, care are invitați trupa Tumbe (cu repertoriul în aromână) și corul lipovenesc Rusalca. În deschidere, Folk Band Ruskyi Ritm. În cele două seri, pe Gara Tulcea vor fi proiectate imagini reprezentând o retrospectivă a celor 10 ani de Festival RowmaniaFEST.

Luni dimineață va avea loc o conferință despre nevoile și oportunitățile de dezvoltare durabilă ale municipiului și ale comunităților din Deltă, iar  în jurul prânzului are loc plecarea caravanei Apele Unite ale României, care va parcurge distanța până la Sf. Gheorghe în 4 zile.

Caravana Apele Unite ale României reprezintă o nouă tradiție, inițiată anul trecut, atunci când pandemia ne-a obligat să ne reinventăm. Caravana este formată din ambarcațiuni cu vâsle, individuale sau de dimensiuni de max. 10 persoane, care parcurge cei cca 100 km între Tulcea și Sf. Gheorghe pe brațul sudic al Dunării. Caravana este viziunea noastră despre practicarea turismului responsabil, făcut cu grijă pentru mediu, cu respect față de biodiversitate și cultura locului, o lecție despre cum trebuie vizitată Delta Dunării și despre ce poate oferi un astfel de traseu. Este un exemplu de înțelegere și aplicare a principiilor dezvoltării durabile, o oportunitate pentru a discuta la „firul ierbii” și „luciul apei” despre viitorul sustenabil al zonei, în condițiile în care poziționarea Deltei Dunării ca destinație de ecoturism ar putea fi cea mai bună soluție economică de a sprijini comunitățile din Deltă.

Proiectul Apele Unite ale României este unul colaborativ, de consolidare într-o rețea națională a organizațiilor interesate de apă, care sunt invitate să își împărtășească experiențele, să încurajeze practicarea sporturilor nautice, petrecerea timpului liber în apropierea malurilor, păstrarea râurilor curate – pentru că acestea converg, toate, în Dunăre, și traversează Delta, ducând cu ele tot ce-au acumulat în albiile lor, bune și rele.

Organizatorii mulțumesc partenerilor și sponsorilor acestui eveniment: Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, Primăria Municipiului Tulcea, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, Apele Române, CFR, Institutul Cultural Maghiar București, Aqua Carpatica, BCR, Bosch România, , Sâmburești, Green Village și Kaufland România.

Parteneri media: Radio România, Radio Constanța, Agerpres, Munteanu, Zeppelin, Igloo, Decât o Revistă

https://rowmania.ro/rowmaniafest | www.facebook.ro/RowmaniaPatzaichin

Anexă: Program

RowmaniaFEST 10

Vâslim pentru comunități durabile (#verzialbastre)

4 – 10 septembrie 2021

 Sâmbătă, 4 septembrie

15:00 – 19:30 Descoperă ROWmania Concurs de vâslit în canotci de 10+1 (lac Ciuperca)

Etapa TULCEA | FINALA NAȚIONALĂ

19:00 – 19:30  Festivitate de premiere (lac Ciuperca)

Ateliere de educație alternativă pentru copii (lac Ciuperca)

15:00 – 16:30    Atelier de fotografie cu Oana Turcu

16:00 – 18:00  Atelier de păpuși zburătoare din elemente naturale cu Ana Crăciun Lambru – Free Puppet Theatre

 21:00 – 23:00  Proiecție de film (Gara Tulcea)

România sălbatică – regia: Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, România, 2021, doc., 123 min.

 Duminică, 5 septembrie

 09:00 – 14:00  Ecologizare Promenada Zaghen (zona Zaghen)

Lansarea parteneriatului între AIP-Mila 23 – Zero Waste – Primăria Tulcea

 Atelier de educație alternativă pentru copii

10:00 – 11:00  Cum să reciclăm corect

 15:00 – 18:00  Călăuzele Deltei program educațional pentru copii (lac Ciuperca)

Lansarea programului | concurs de vâslit și îndemânare | parada canotcilor construite de copii

 Ateliere de educație alternativă pentru copii și adulți

16:00 – 17:00  Cum să construiești o canotcă – atelier de construcție de machete de bărci cu Viorel Gheorghe – Atelierul Mobil

17:00 – 18:00  Instrumente de navigație antice și medievale cu Comandorul Vasile Chirilă

17:00 – 17:30  Premiere

 18:00 – 19:00   Deschiderea oficială a celei de-a 10-a ediții a RowmaniaFEST (Casa Avramide)

 Vernisajul expoziției* Navigația pe Dunăre

Cuvânt de deschidere: Teodor Frolu (Vicepreședintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23), András László Kósa (Directorul Institutului Maghiar din București), László Borbély (Consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru dezvoltare durabilă din cadrul Guvernului României), Ștefan Ilie (Primarul municipiului Tulcea)

 *Expoziția este curatoriată de Institutul Cultural Maghiar din București și va fi deschisă între 5 – 15 septembrie, Casa Avramide, 10:00-18:00.

19:30 – 23:00    Concerte (Gara Tulcea)

 în deschidere – Folk Band Ruskyi Ritm

SUBCARPAȚI / RUSALCA / TUMBE

precedat de proiecția în premieră a filmului de promovare Tulcea, te iubesc!

 Luni, 6 septembrie

 09:00 – 12:30  Dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării și a municipiului Tulcea (Hotel Esplanada)

(Conferința națională despre sănătatea apelor din România – parte a programului Apele Unite ale României)

 13:00  START Caravana Apele Unite ale României
Adunarea participanților la Caravana Apele Unite ale României (Faleză, pontonul din fața               Restaurantului Ivan Pescar)

13:30   Eveniment de presă (Faleză, pontonul din fața Restaurantului Ivan Pescar)

 Participă: Consilierul de Stat László Borbély (coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă), Atena Groza (guvernator ARBDD), Teodor Frolu (vicepreședintele AIP)

14:00  Plecare în caravană Ziua 1

Traseu: Dunăre (Tulcea) – Băltenii de Sus – 23 km

18:00   Cină festivă

 Marți, 7 septembrie (Ziua 2) – 38 km

Traseu: Băltenii de Sus – Caraorman (campare 2)

Miercuri, 8 septembrie  (Ziua 3) – 18 km

Traseu: Caraorman – Lacul Puiu – canalul Mocansca (campare 3)

Joi, 9 septembrie  (Ziua 4) – 25 km

Traseu: Erenciuc – Braț Sf. Gheorghe (Dunărea Veche) – localitatea Sf. Gheorghe (campare Green Dolphin)

19:00  Seară festivă / Eveniment surpriză 

Vineri, 10 septembrie

Vizită Centru ARBDD (opțional)
Transfer Sf. Gheorghe – Tulcea

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.