Stelian Ion îl „pulverizează” pe premierul Cîțu: L-am văzut când dă telefoane în momente-cheie şi aşteaptă lumină din altă parte!

Share:

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion spune despre premierul Florin Cîţu este un conducător „foarte slab”, adăugând că l-a văzut pe acesta cum „dă telefoane în momente-cheie şi aşteaptă lumină din altă parte”.

„Premierul Florin Cîţu este un pseudo-lider, nu este un lider, este un conducător foarte slab. E problema celor din PNL ce conducător îşi aleg, nu ne interesează pe noi, dar când vorbim de Guvernul României este clar că nu-i aparţin toate deciziile şi stă mai mult pe telefon să se consulte. Cu cine se consultă ar trebui să îl întrebaţi pe domnia sa, dar am observat că nu are autonomie, aşteaptă tot timpul indicaţii preţioase de la alţii şi este un lider foarte slab”, a declarat Stelian Ion, la Digi24.

Stelian Ion a adăugat că l-a observat pe premier cum „în momente-cheie” dă telefoane şi aşteaptă „lumină” din altă parte.

„L-am văzut cum în momente-cheie se retrage, dă telefoane, şi aşteaptă lumină din altă parte. Momente-cheie când sunt puse pe ordinea de zi chestiuni fierbinţi cu PNDL – ‘Anghel Saligny’, (…) au mai fost şi altele de-a lungul timpului. Timp de opt luni am stat alături şi, dacă la început am avut toată încrederea şi au fost momente în care a existat deschiderea aceasta, pe măsură ce am văzut că nu-şi respectă angajamentele şi nu respectă promisiunile pe care le dă faţă de USR-PLUS, mi-a fost tot mai clar că nu e partener cu care se poate continua”, a spus fostul ministru al Justiţiei.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. Mihai Maria spune

    Cred că Domnul Ministru Stelian Ion, este un ministru corect și a muncit foarte mult în aceste luni să facă proiecte pentru a îndrepta lucrurile în România! Cit despre Primul-ministru este un mincinos care își încalcă cuvântul dat ,pentru a-și aranja nevoile personale, fără să mai comentez de tinerețea zbuciumata a dinsului! Despre Președintele Iohannes o mare dezamăgire, fără aprobarea domniei sale prim-ministru nu putea să trădeze români în acest fel! O dezamăgire pentru România și sper pentru întreg electoratul, care cred că îi va face sa plătească greu în 2024!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.