Președintele Iohannis, mesaj tranșant: „Vă garantez că vom găsi cele mai potrivite soluții pentru actuala criză politică și guvernarea pentru România și pentru români va continua!”

0

Klaus Iohannis, președintele României, a transmis, marți, că se vor găsi cele mai bune soluții pentru a depăși criza guvernamentală din România. Anunțul a fost făcut de șeful statului într-o declarație de presă susținută în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

„În România se respectă valorile democratice, Constituția țării și chiar dacă avem acum o criză guvernamentală, nu ne abatem de la parcursul nostru european și euroatlantic. Vom găsi o soluție bună și pentru această criză. Acesta este mesajul pe care vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră să îl transmiteți în statele în care reprezentați țara noastră. România continuă să fie o țară stabilă care nu deraiază de la angajamentele asumate.

Vă garantez că vom găsi cele mai potrivite soluții pentru actuala criză politică și guvernarea pentru România și pentru români va continua”, a declarat Klaus Iohannis, marți, în cadrul videoconferinței susținute la Palatul Cotroceni.

Vicepremierul Dan Barna și miniștrii USR PLUS și-au depus, marți dimineața, demisiile la cabinetul premierului, a anunțat Dan Barna. Astăzi, la ora 16, Iohannis și Barna urmează să aibă o întâlnire față în față la Cotroceni pentru a discuta despre criza guvernamentală.

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost convocate din nou pentru marţi dimineaţă, ora 11.00, pe tema moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS-AUR. Moțiunea de cenzură a fost blocată din nou. Nu a existat cvorum la Birourile Permanente Reunite.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.