Nelu Tătaru vrea impunerea vaccinării obligatorii

0

Vaccinarea ar putea deveni obligatorie pentru mai multe categorii de funcţionari, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări ale Uniunii Europene.

Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului Florin Cîţu şi fost ministru al Sănătăţii, a declarat că va discuta miercuri cu premierul despre o posibilă vaccinare sau testare obligatorie referitoare la COVID-19 a angajaţilor din spitale şi şcoli.

„În acest moment, discuţiile sunt despre obligativitatea unor vaccinări sau a unor testări, dar deciziile se vor lua în următoarea perioadă (…), ne gândim la tot ce înseamnă structuri ale statului, tot ce înseamnă spital, tot ce înseamnă şcoli”, a spus Nelu Tătaru, miercuri, la ieşirea din Ministerul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a precizat că imunizarea sau testarea obligatorie nu vor fi impuse până nu va fi furnizată o evaluare pe care a solicitat-o privind numărul de angajaţi din sistemul medical care s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau care au trecut prin infectarea cu acest virus.

Nelu Tătaru a precizat că a discutat cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, cu doi secretari de stat în acest minister şi cu vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, Laszlo Attila, pe tema situaţiei actuale, în contextul valului 4 al pandemiei.

Nelu Tătaru a spus că există un plan de rezilienţă de 1.500 de paturi la terapie intensivă. Nelu Tătaru crede că este necesară o aşezare zonală şi regională a acestui număr de paturi, în contextul în care evoluţia numărului de cazuri COVID-19 diferă în ţară.

Tătaru a menţionat că a pus problema resursei umane din sănătate, care după un an şi jumătate este în continuare în prima linie în lupta cu SARS-CoV-2.

Nelu Tătaru a precizat că toate spitalele „vor satisface patologie COVID şi non-COVID” şi că se aplică principiul că pacientul cronic nu trebuie să ducă lipsă de asistenţă medicală.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.