Crește numărul copiilor, infectați cu COVID-19, care au ajuns la ATI!

0

Numărul cazurilor de coronavirus creşte de la o zi la alta, iar situaţia devine tot mai complicată pentru pacienţii care ajung în spitale. Şi numărul copiilor infectaţi cu SARS-COV 2 care au necesitat internare aproape s-a dublat la ora actuală faţă de începutul lunii septembrie. În prezent, la ATI sunt internaţi 741 de pacienţi dintre care 12 sunt minori. Potrivit MS, la nivelul întregii ţări mai sunt libere 109 paturi la ATI, dintre care 40 pentru copii.

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat joi 4.441 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore în România. Cele mai multe au fost raportate în Bucureşti, unde rata de incidenţă se apropie de 2 la mia de locuitori. În spitale sunt internaţi 6.271 de pacienţi, dintre care 182 sunt minori.

La ATI sunt 741 de pacienţi cu forme severe de COVID-19. 12 sunt copii.

„Va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă, este o realitate pe care o vedem în toate ţările în care au început activităţile de învăţământ cu prezenţă fizică”, spunea medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare împotriva COVID-19, la început de an şcolar.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în prezent mai sunt libere doar 109 paturi la ATI la nivelul întregii ţări, dintre care 40 pentru copii. La nivelul Capitalei mai erau disponibile 3 locuri la ATI, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Asta înseamnă că în prezent România are o capacitate de nici 900 de paturi la ATI în condiţiile în care numărul infectărilor a crescut alarmant şi românii nu se înghesuie să se imunizeze împotriva COVID-19.

De exemplu, în martie – aprilie 2021 când în România se raportau peste 6.000 de cazuri zilnice, la ATI au fost internaţi şi peste 1.530 de pacienţi COVID-19.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.