Lovitură grea primită de Florin Cîțu. PNL Diaspora îl susține pe Ludovic Orban la Congresul din 25 septembrie!

0

PNL Diaspora a luat decizia de a-l susţine pe Ludovic Orban pentru un nou mandat de preşedinte al liberalilor, la Congresul din 25 septembrie.

Colegiul Director al PNL Diaspora a decis, miercuri, cu 29 de voturi pentru şi 5 împotrivă, susţinerea moţiunii „Forţa Dreptei”, a preşedintelui Ludovic Orban, în timp ce moţiunea lui Florin Cîţu, „România Liberală”, a obţinut 7 voturi pentru şi 27 de voturi împotrivă.

„Ludovic Orban este singura opţiune pe care o are Partidul Naţional Liberal. Am ajuns într-o situaţie dificilă, PNL este foarte aproape de pierderea guvernării sau, mai rău, de refacerea alianţei USL. Niciuna dintre aceste situaţii nu este dorită de electoratul nostru, iar asta se vede din noile cifre ale sondajelor. Singurul om politic cu experienţa şi tactul necesar pentru ducerea la bun sfârşit a mandatului dat de cetăţeni este Ludovic Orban. În patru ani de mandat, a reuşit să obţină victorii importante în toate tururile de scrutin, a arătat că poate guverna în situaţii de criză, a demonstrat că poate aduce la masa negocierii oameni cu idei şi viziuni diferite pe care să-i transforme într-o echipă gata să lucreze pentru români şi pentru România. Ludovic Orban este şi va fi preşedintele Partidului Naţional Liberal!”, a declarat senatorul Viorel Badea, preşedintele PNL Diaspora, într-un mesaj postat pe Facebook.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.