Anca Dragu nu acceptă jumătăți de măsură: USR PLUS nu va sprijini un guvern minoritar!

0

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat, vineri, că USR PLUS nu va sprijini un guvern minoritar, menţionând că experienţa României cu astfel de guverne este una „proastă”.

„Experienţa României în guverne minoritare este una proastă şi cred că lumea trebuie să-şi asume în mod responsabil guvernarea. Nu, nu sprijinim un guvern minoritar. Dacă dumnealui vrea să fie în fruntea unui guvern minoritar, să-şi asume acest lucru şi noi facem o opoziţie în mod clar şi serios”, a afirmat Dragu, întrebată în legătură cu faptul că premierul Florin Cîţu nu ar exclude varianta unui guvern minoritar după Congresul PNL.

Dragu a adăugat că în cazul unui guvern minoritar trebuie văzut pe ce sprijin se bazează.

„Despre guvernele minoritare, trebuie să fie foarte clar pe cine se bazează. Deci, doresc să continue un guvern PNL, UDMR cu sprijin PSD în Parlament? Nu e foarte clar şi cred că ar trebui să venim cu discuţii mult mai clare şi oneste, aşa speculaţii nu fac bine României”, a subliniat Anca Dragu.

Întrebată în legătură cu afirmaţiile lui Cîţu că lasă o uşă deschisă USR PLUS cu condiţia de a-şi retrage moţiunea, Dragu a spus: „Nu, absolut. Dar nu ştiu care e uşa asta deschisă, că a dat afară pe toţi secretarii de stat, toţi şefii de instituţii din partea USR PLUS, adică nu mi se pare că a lăsat această uşă deschisă”.

„L-am dat eu afară pe ministrul Voiculescu, l-am dat eu afară pe Stelian Ion? Ne jucăm cu declaraţiile, suntem oameni serioşi totuşi, după cum aştept să fim oameni de stat cu toţii. (…) Noi am spus foarte clar că această formulă cu premierul Cîţu nu a funcţionat şi nu credem că va funcţiona. Noi credem că o coaliţie de dreapta este soluţia pentru România, pentru aceşti patru ani, pentru 8 ani, dar cu siguranţă nu mai avem încredere în premierul Cîţu”, a mai declarat Anca Dragu.

Anca Dragu a mai spus că a văzut tot felul de speculaţii care sunt „cu totul neserioase şi deplasate, având în vedere contextul politic actual” şi a subliniat că „toate opţiunile sunt pe masă”, dar „există această neîncredere şi USR PLUS vrea clar, într-o coaliţie de dreapta, o agendă de reforme foarte clar definită şi stabilită”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.