Italia a început luni administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19

0

Italia a început luni administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19 populaţiei din categoriile vulnerabile, ce reprezintă aproximativ trei milioane de persoane, conform indicaţiilor Comitetului Tehnico-Ştiinţific italian.

Primele persoane care vor primi doza suplimentară sunt persoanele imunodeprimate, cele care au fost supuse unui transplant şi anumiţi pacienţi oncologici, au anunţat recent comisarul pentru urgenţe sanitare, generalul Francesco Paolo Figliuolo, şi ministrul sănătăţii, Roberto Speranza.

În următoarea etapă a treia doză va fi administrată persoanelor în vârstă de peste 80 de ani, rezidenţilor din căminele de bătrâni şi personalului sanitar, scrie publicaţia The Local.

Începerea administrării acestei doze suplimentare survine într-un moment în care în Italia situaţia epidemiologică s-a stabilizat, această ţară cu peste 60 de milioane de locuitori înregistrând în ultimele 24 de ore 3.838 de noi cazuri de COVID-19 şi 24 de decese asociate acestei boli.

Italia este prima ţară membră a UE care a decis să instituie certificatul sanitar COVID-19 obligatoriu pentru angajaţi, atât în sectorul public cât şi în cel privat, măsură ce se va aplica din 15 octombrie.

Până în prezent au fost vaccinaţi cu schema completă 40.916.433 de rezidenţi din Italia, reprezentând 75,76% din populaţia în vârstă de peste 12 ani.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.