Au lăsat înotul pentru adrenalina de la triatlon!

0

Delia, Alice, Vlad și Erick sunt puștii de la naționala de triatlon a României care vor să facă performanță în unul dintre cele mai grele sporturi. Cei patru sunt plini de medalii și visează ca în 2024 să fie la Olimpiada de la Paris. Până atunci, se antrenează câte 30 de ore pe săptămână, iar pe 2 octombrie vor concura la Mamaia, la cel mai tare concurs din Sud-Estul Europei.

De la înotul de performanță, la echipa națională de triatlon e doar un pas. O spun chiar cei patru sportivi din lotul național de triatlon al României, Delia Dudău, Alice Perjoiu, Vlad Remzingv și Erick Rogoz.

Tinerii s-au apucat de unul dintre cele mai grele sporturi pentru că aveau nevoie de adrenalină.

„Eu eram foarte mică, făceam înot, aveam patru, cinci ani și am continuat cu înotul până la 8 ani. După, mi-am sat seama că îmi doresc mai mult și am ajuns la triatlon” – Delia Dudău, componentă a lotului național de triatlon al României. 

Cei doi băieți din lot, Vlad și Erick au făcut înot de performanță, după care s-au reprofilat.

„Un coleg m-a invitat la o cursă de triatlon și mi-a plăcut mult”– Vlad Remzingv, component al echipei naționale de triatlon a României.

„Pe la13 ani, m-a văzut antrenorul meu alergând înainte de antrenament și mi a zis că alerg bine. M-a întrebat dacă nu vreau să încerc ceva nou să văd dacă îmi place. Îmi place mult mai mult decât înotul pentru că este un sport complex” – Erick Rogoz, component al lotului național de triatlon al României.

Pentru Alice Perjoiu trecerea de la atletism la triatlon a fost puțin mai dificilă pentru că ea nu știa să înoate.

„Pentru mine a fost puțin mai greu partea cu înotul pentru că în general este bine să te apuci de la o vârstă mai fragedă, însă am început să fac progrese din ce în ce mai mari” -Alice Perjoiu, componentă a echipei naționale de triatlon a României.

Au câte trei antrenamente pe zi

Tinerii participă la numeroase curse în țară și în străinătate și au un program de antrenament spartan.

„Un sportiv la triatlon se pregătește cam toată ziua, avem și trei antrenamente pe zi” – Delia Dudău, componentă a lotului național de triatlon al României.

 „Când nu sunt competiții, ne pregătim în jur de 28 sau 32 de ore pe săptămână, iar în sezon între 24 și 28 pe săptămână” – Vlad Remzingv, component al echipei naționale de triatlon a României. 

În timpul curselor, tinerii mai au parte și de momente dificile, dar când își aduc aminte de ele se amuză.

„Am avut o experiență neplăcută, în ultimul cantonament din Turcia. Am făcut antrenament de bicicletă și după 110 km de pedalat a venit o coborâre foarte abruptă și s-au încălzit foarte tare frânele și mi-a explodat janta de carbon pe față și am căzut la 40 la oră” – Erick Rogoz, component al lotului național de triatlon al României.

Cei patru tineri au gânduri mari în ceea ce privește sportul pe care îl practică, unde îmbină atletismul cu înotul și bicicleta! În 2024 vor să fie prezenți la Jocurile Olimpice de la Paris! Pe 2 octombrie, Delia, Alice, Vlad și Erick vor concura la cea mai tare competiție de triatlon din SE-ul Europei, care va avea loc la Mamaia și la care vor lua startul peste 500 de sportivi.

„H3RO 2021” va avea loc pe 2 octombrie la Mamaia

Pe 2 octombrie, la Mamaia, va avea loc cea mai importantă competiție de triatlon din sud-estul Europei, la care vor lua startul peste 500 de sportivi.

Competiția „H3RO 2021” este organizată de ACS Smartatletic în parteneriat cu Federația Română de Triatlon și are drept scop promovarea triatlonului ca sport în rândul populației și susținerea performanțelor sportive ridicate în rândul atleților de triatlon din România.

Concurenții vor trebui să parcurgă următoarele distanțe:

Medie – 2,5 km înot, 90 km bicicletă și 21 km alergare

Standard – 1,5 km înot, 40 km bicicletă și 10 km alergare

Sprint – 750 m înot, 20 km bicicletă și 5 km alergare

Supersprint – 400 m înot, 10 km bicicletă și 2,5 km alergare.

H3RO 2021 aduce două Campionate Națioanale, pentru distanțe Half și Sprint, o finală de Cupă Europeană de Triatlon și Cupa României la Aquathlon. 

Ce este triatlonul?

Triatlonul este un sport complex, compus din trei probe: înot, ciclism și alergare. Proba presupune practicarea acestora fără întrerupere. Regulile triatlonului nu sunt complicate, iar distanțele pe care se organizează se pot schimba de la o competiție la alta. Nu există nicio restricție privind înotul, mersul pe bicicletă sau alergarea. Între cele trei probe ale acestei competiții există și mici pauze, numite tranziții, în cadrul cărora sportivii trebuie să își schimbe echipamentul. Timpul cursei este calculat în cinci secțiuni, care se adună. Cel alocat înotului se calculează de la începutul cursei până la începutul primei tranziții. Apoi este cronometrată și perioada alocată schimbării. Urmează proba de ciclism, al cărei timp începe să se socotească de când sportivul începe să pedaleze. La finalul acesteia, începe T2, cea de-a doua tranziție. Durata de rulare se calculează din momentul când participantul a plecat de la start până ajunge la lina de sosire. Tranziția este momentul în care se face schimbul între sporturi. Primul are loc între competiția de înot și ciclism, iar al doilea între ciclism și alergare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.