Simona Halep încheie, după șase ani, colaborarea cu Darren Cahill

0

Simona Halep a anunţat, miercuri, încheierea colaborării cu antrenorul australian Darren Cahill. Cei doi au lucat împreună în ultimii şase ani.

Simona Halep, ajunsă pe locul 14 WTA, a anunțat pe rețelele de socializare că își încheie colaborarea cu Darren Cahill. Sportiva a publicat un mesaj emoționant pentru antrenorul alături de care a obținut cele mai mari performanțe ale carierei. „După şase ani minunaţi în care am muncit împreună, Darren şi cu mine am decis că este timpul să încheiem aceată colaborare. Mulţumesc, D, pentru tot, pentru că m-ai făcut o jucătoare de tenis şi o persoană mai bună”, a scris Simona Halep pe Facebook, alături de fotografia de după finala câştigată la Roland Garros.

Simona Halep a obținut cele mai importante performanțe ale ei alături de antrenorul australian. A câștigat primul ei titlu de Grand Slam cu Darren Cahill alături, iar australianul a contribuit și la al doilea, cel de la Wimbledon, deși oficial cei doi luaseră atunci o pauză. La finalul anului 2018, australianul a fost cel care a anunțat că își va lua un an sabatic pentru a fi mai mult timp alături de familia sa. În sezonul următor, în 2019, Simona Halep a lucrat alături de Daniel Dobre și a cucerit titlul de la Wimbledon.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.