Ziua „Z” în Germania. Mai mult de jumătate dintre germani nu o vor regreta pe Angela Merkel!

0

Mai mult de jumătate dintre germani nu cred că le va lipsi cancelarul rămas mult timp la putere Angela Merkel după ce ea renunţă la funcţie în urma alegerilor de duminică, potrivit unui sondaj citat sâmbătă de DPA.

Aproximativ 52% dintre respondenţi au declarat institutului de cercetare Civey că Merkel probabil nu le va lipsi.

Angel Merkel pleacă de pe scena politică după aproape 16 ani la putere. Germanii se duc duminică la urne pentru a o înlocui, dar sondajele sugerează o cursă strânsă între cei doi principali candidaţi.

Cu toate acestea, aproximativ 38% dintre respondenţi au declarat că Merkel le va lipsi. Zece la sută s-au declarat indecişi.

Alegătorii partidului lui Merkel, creştin-democraţii, au fost cei mai mulţi care au spus că ea le va lipsi, potrivit sondajului, un procent de 63%.

Doar 2% dintre alegătorii extremei drepte Alternativa pentru Germania cred că le va fi dor de ea, arată studiul sociologic.

Aproximativ 5.007 persoane au răspuns la sondaj în perioada 22-24 septembrie. Rezultatele au fost ponderate şi sunt reprezentative pentru populaţia germană de peste 18 ani.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.