Cursul de schimb euro/leu va depăși 5 lei în următoarele șase luni!
Cursul de schimb euro/leu va înregistra o creştere în următoarele şase luni (faţă de valoarea actuală) până la 5,0196, valoarea medie a anticipaţiilor, conform 87% dintre participanţii la cel mai recent sondaj realizat de analiştii CFA România.
Euro va creşte faţă de leu până la un curs de 5,0672 în următoarele 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat, se arată în sondajul CFA România citat de Agerpres.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut cu 0,9 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 73,6 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 40,3 puncte). Scăderea s-a datorat componentei de anticipaţii a indicatorului. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,38%.
„Pe fondul prudenţei generate de intrarea în valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut pentru a doua lună consecutiv, însă se menţine la un nivel ridicat, aproape de maximul istoric, ceea ce denotă încredere în evoluţia economică viitoare. De asemenea, în contextul creşterii ratei inflaţiei, participanţii anticipează majorarea ratelor de dobândă de piaţa monetară în următoarele 12 luni, inclusiv cel puţin două majorări de rată de dobândă de politică monetară, de către BNR”, a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.