Președintele Iohannis pune la punct USR-PLUS: „Nu există un risc politic în România pentru implementarea PNRR!”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că nu există un risc politic în România pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Nu există un risc politic pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Nu există fiindcă acele reforme care sunt cuprinse în Planul Naţional, acele investiţii care sunt cuprinse în Planul Naţional sunt reforme şi investiţii dorite şi aşteptate de toată lumea”, a spus şeful statului, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi premierul Florin Cîţu.
Cei trei oficiali au fost întrebaţi dacă există un pericol ca situaţia politică de la Bucureşti să influenţeze aplicarea PNRR.
De asemenea, Klaus Iohannis a arătat că PNRR a fost negociat o perioadă îndelungată pentru că s-a dorit să nu fie doar o „descriere a unor intenţii”.
„Este un plan foarte complex şi cred că aţi urmărit majoritatea dintre dumneavoastră că a durat destul de mult până când acest plan a fost negociat. Nu a fost o eroare, a fost o intenţie. Şi cei care au negociat şi preşedinta Comisiei şi cu mine am dorit să avem un plan care poate fi implementat imediat. Nu ne-am dorit o descriere a unor intenţii, cum avem multe. La noi avem multe descrieri de intenţii şi politice şi tehnice. Am dorit un plan aplicabil pentru România, un plan de modernizare a României, cu proiecte concrete, cu reforme concrete, cu termene concrete, cu costuri concrete şi cu măsurabilitate. Ştim exact ce şi până când trebuie făcut. Este mult mai mult decât un proiect, este un plan care trebuie şi poate fi implementat şi Guvernul se va ocupa de implementarea acestui plan, de aceea a primit din mâna preşedintei PNRR aprobat, atenţie aprobat, fiindcă şi astăzi am citit că unii au impresia că nu este aprobat. Este aprobat. Este pregătit pentru implementare şi acest lucru se va întâmpla şi vom schimba România în bine, vom moderniza România cu acest Plan de Redresare şi Rezilienţă, rezilienţă însemnând rezistenţă la şocuri. Nu vrem ca următoarea criză să ne prindă pe picior greşit. Măsurile pe care le implementăm, investiţiile, reformele vor face România mult mai rezistentă, mai bună şi vor aduce un trai mai bun pentru fiecare român”, a susţinut Iohannis.