România a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. Cetățenii se pot vaccina fără programare!

0

Astăzi a început imunizarea cu cea de-a treia doza de vaccin anti-COVID. In capitala, primii oameni au venit deja la centrele de la Romexpo pentru imunizare. Printre persoanele imunizate cu a treia doză a fost şi ministrul interimar al Sănătăţii, Czeke Attila.

Potrivit autorităţilor, doza a treia de vaccin anti-COVID este ferm recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile, precum cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare, dar şi persoanelor cu risc mare de expunere, precum personal medico-social și din învățământ.

Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a explicat că cei care doresc să se imunizeze o pot face mergând la un centru de vaccinare cu buletinul, fără să fie nevoie de programare.

„De când se deschide orice centru de vaccinare ne prezentăn direct, cu buletinul, fără a fi nevoie de programare. Nu este nevoie să vă programați, dar pentru cei care doresc, pentru oricare motive, să facă și o programare, pot să o facă”, a spus Andrei Baciu la Digi 24.

Platforma ROVACCINARE permite programarea celor care doresc să se vaccineze cu doza
a III-a, după ce echipa de dezvoltare a Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) a finalizat implementarea noilor funcționalități și optimizările necesare. Programările se pot realiza pentru administrarea dozei de rapel (booster) cu unul dintre vaccinurile Pfizer sau Moderna, în centrele de vaccinare care administrează aceste două tipuri de vaccin.

Sunt două condiții pentru vaccinarea cu a treia doză (booster):
1. Două doze de vaccin administrate;
2. Să fie trecute 180 de zile de la a doua doză.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.