Cea de a XXXVII-a ediţie a Congresului Naţional de Urologie ROMURO 2021

Astăzi, 6 octombrie, 2021, a debutat una dintre cele mai mari manifestări științifice medicale din domeniul urologiei ROMURO-2021 care va aduce în prim plan informaţii şi rezolvări de cazuri medicale de o amplă complexitate, intervenţii chirurgicale şi tratamente inovative din această specialitate medicală extrem de complexă. Din cauza pandemiei de COVID-19, cea de a XXXVII-a ediţie a Congresului Naţional de Urologie – ROMURO – 2021 se va derula în perioada 6-8 octombrie exclusiv online , mediul virtual reunind astfel peste 1.000 de participanți (cadre didactice universitare, medici primari, specialiști și rezidenți).

Evenimentul național cu participare internațională , inserat pe agenda EAU (European Association of Urology) şi organizat de către Asociaţia Română de Urologie(ARU)  cuprinde multiple lucrări științifice , sesiuni de postere, precum și o lansare de carte inedită –Profilaxia și Metafilaxia litiazei renale (ediția a doua), prezentarea acesteia fiind de asemenea realizată, exclusiv, în mediul virtual.

Astfel, pe parcursul  celei de a XXXVII-a ediţie a Congresului Naţional de Urologie ROMURO – 2021, reputaţi profesori urologi atât din ţară, cât şi din străinătate, vor aduce noutăţile de ultimă oră în una dintre cele mai complexe specialităţi medicale, prin intermediul lucrărilor lor ştiinţifice de anvergură. „Evaluarea morfometrică în chirurgia conservatoare a tumorilor renale parenchimatoase-actualități și perspective”, „Cancerul de prostată oligometastatic-rolul chirurgiei”, „Prezervarea incontinenței urinare după prostatectomie radicală asistată robotic”, „Boala cronică de rinichi-diagnostic și implicații urologice” sau „Chimioterapia sistemică în tratamentul tumorilor vezicale” sau „Imunoterapia: următorul pas” sunt doar câteva dintre lucrările şi cazuistica ce vor fi prezentate în cadrul celei de-a 37-a ediţii a Congresului Național de Urologie ROMURO 2021.

Aflându-ne sub puternica presiune generată de acest val patru  al pandemiei de COVID-19, ne-am văzut nevoiți să organizăm cea de a XXXVII-a ediţie a Congresului Naţional de Urologie ROMURO 2021 exclusiv în mediul virtual, singura și cea mai sigură scenă intangibilă noului Coronavirus SARS CoV-2, dar, credem  noi, că mediul online va reuni, pe parcursul celor trei zile de dezbateri, peste 1.000 de participanți, atât din țară, cât și din strănătate, internetul dovedindu-și , și în acest caz, marea sa putere de atracție a declarat Acad. Ioanel Sinescu, directorul Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni şi preşedinte al ARU(Asociaţia Română de Urologie).

Academicianul Sinescu a ținut să precizeze că “indiferent de vicisitudinile vremurilor medicina nu se va putea dezvolta  în tot ansamblul său fundamental fără ca noi,medicii, cei înregimentați în drumul către performanța extraordinară de a salva vieți, să nu ne înrolăm și în tot ceea ce înțelegem a fi educația medicală continuă din care astăzi, face parte și această manifestare științifică extrem de importantă”.

Pot spune că și în această perioadă dificilă pentru întreaga planetă,  Asociaţia Română de Urologie își continuă dezvoltarea cu multă vigoare în performanta și generoasa arie profesional-științifică patronată de Asociația Europeană de Urologie (EAU) context în care, putem conchide că urologia românească, prin tot ceea ce înseamnă și reprezintă ea, este o urologie europeană „ a adăugat preşedintele ARU, Acad.I.Sinescu.

Pe parcursul celor trei zile ale ROMURO 2021 sunt programate mai multe sesiuni și dezbateri conduse de reputați profesori urologi atât din țară, cât și din străinatate, dezbateri științifice ce acoperă toate cele 13 supraspecialități ale Urologiei.

Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni

În cel mai mare Centru de specialitate urologică din Europ se pot acoperi cu succes toate cele 13 supraspecialităţi ale chirurgiei urologice(chirurgie laparoscopică, chirurgie oncologică şi reconstructivă, chirurgie vasculară, chirurgie sub microscopul operator etc)..Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic “Fundeni” se poziţionează pe harta europeană a clinicilor de top, atât prin calitatea actului medical oferită de unii dintre cei mai buni specialişti urologi ai Europei, cât şi prin dotările şi echipamentele de ultimă generaţie ce au făcut obiectul procesului de modernizare din ultimii doi ani. Ca urmare a unei investiţii considerabile, realizată în anii trecuți, urologia românească de la Fundeni se bucură astăzi de un modern bloc operator cu zece săli de intervenţiii chirurgicale ( 5 săli de chirurgie deschisă, 2 de endourologie înaltă şi 3 de endourologie joasă) şi un nou departament de transplant utilat la standarde de top : 13 paturi ATI transplant, 17 paturi pre/post transplant, 3 aparate hemodializă etc.  Investiţia totală s-a cifrat la  2,9 milioane lei, bani folosiţi pentru amenajarea spaţiilor ultramoderne pentru tot Centrul şi aparatura medicală  ultraperformantă şi de ultimă generaţie.  Concomitent, a fost complet reabilitată și dotată cu tehnologie modernă și Secția de A.T.I. a Centrului, secție ce cuprinde 22 de paturi. Suma provine din venituri proprii, finanţare de la Ministerul Sănătăţii şi sponsorizări.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.