Mititelu l-a adus pe Stoican principal la FC U Craiova

Clubul FC U Craiova 1948 a anunţat, miercuri, că noul antrenor al echipei este Flavius Stoican, după despărţirea de Adrian Mutu.

Stoican a semnat un contract valabil până la finalul actualului sezon al Ligii I.

„Flavius Stoican este noul antrenor al Ştiintei! Fostul fundaş dreapta al naţionalei României şi jucator al Universităţii Craiova în perioada 1995-2002, a semnat un contract valabil pentru acest sezon. Multă baftă, Flavius”, a anunţat gruparea olteană pe pagina oficială de Facebook.

În vârstă de 44 de ani, Stoican îi succede lui Adrian Mutu pe banca tehnică a echipei craiovene, după ce acesta a ajuns luni la un acord cu conducerea clubului în privinţa încetării relaţiilor contractuale.

După 11 etape, FC U Craiova ocupă poziţia a 13-a în clasamentul Ligii I, cu doar 9 puncte.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.