Liviu Dragnea anunță că Alianța Pentru Patrie are, deja, peste 80.000 de membri

Fostul lider al Partidului Social Democrat Liviu Dragnea a declarat, joi seara, că Alianţa Pentru Patrie, al cărei membru încă nu este, după cum a susţinut, numără peste 80.000 de membri, fiind constituite deja organizaţii în 35 de judeţe.

„A sărit de 80.000 de membri, l-am întrebat pe Codrin Ştefănescu înainte de emisiune, că voiam să ştiu, sunt deja 35 de organizaţii constituite, în 35 de judeţe, 17 ţări au deja organizaţii APP constituite”, a spus la postul B1 TV Liviu Dragnea.

Întrebat dacă este membru al Alianţei Pentru Patrie, fostul lider social-democrat a răspuns negativ.

„Încă nu, dar susţin cu tărie acest partid, pentru că este un partid în care, din fericire sau din păcate, este singurul în care am încredere că poate renaşte România. România astăzi, şi nu numai astăzi, de vreo doi ani şi ceva, este condusă după nişte planuri care nu sunt ale ei. Şi e captivă în continuare într-o spirală a laşităţii şi incompetenţei, care face ca economia şi societatea să se degradeze continuu. Este un partid care, trebuie să recunosc, m-a surprins plăcut”, a afirmat Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a adăugat că este un partid „care a crescut foarte mult” în cele două săptămâni de când a fost anunţat, acesta susţinând că ar fi fost mai multe atacuri informatice asupra site-ului partidului. „S-a spart parola de vreo 20 de ori. În sfârşit. A fost şi o pauză de cinci zile până când s-a refăcut site-ul şi a fost pus pe un server de afară”, a spus acesta.

Liviu Dragnea a afirmat că el crede „foarte mult” în acest partid.

„Îl voi susţine cu toată priceperea mea şi le voi pune la dispoziţie atât un manifest politic, cât şi o sumă de direcţii de acţiune pentru un viitor program de guvernare românesc, naţional şi românesc, nu naţionalist, nu şovin, naţional şi românesc, bazat pe patriotism economic”, a subliniat Liviu Dragnea.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.