Florin Cîțu îi readuce cu picioarele de pământ pe Cioloș și liderii USR: „Refacerea coaliţiei de guvernare se poate face doar în jurul PNL”
Premierul Florin Cîţu a susţinut joi o conferinţă de presă după şedinţa de guvern, în care a anunţat mai multe măsuri drastice care urmează să fie adoptate pentru combaterea pandemiei, dar a răspuns şi la întrebări privind criza politică în care se află România.
Florin Cîţu a vorbit despre temele aduse în discuţie la întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu premierul desemnat Dacian Cioloş, preşedintele UDMR Kelemen Hunor şi cu reprezentantul grupului minorităţilor, Varujan Pambuccian. Acesta a reiterat faptul că, în viziunea PNL, refacerea coaliţiei de guvernare se poate face doar cu un premier liberal, dar nu a precizat dacă neapărat în persoana sa.
„Deciziile se iau in PNL, noi avem deja o decizie BEx care spune ca nu putem fi la guvernare cu partidul care a votat motiunea de cenzura. Aud foarte des aruncat cuvantul responsabilitate de la cei care au depus si au votat doua motiuni. Pentru Romania importanta este stabilitatea si refacerea coalitiei, dar in jurul PNL. Este solutia viabila din punctul nostru de vedere. Dar nu poti sa ceri responsabilitate cand ai fost iresponsabil de o luna si ai atacat toate actunile guvernului. Daca vor responsabilitate, trebuie sa recunoasca o greseala si apoi putem trece mai departe. Vad ca lumea nu vrea sa ia in serios PNL. PNL este cel mai mare parti de dreapta si este important sa trecem peste aceata perioada si sa-si asume public ca au luat decizii gresite”, a spus Cîţu.
Întrebat despre declaraţiile lui Cătălin Drulă, care a spus că Dacian Cioloş ar putea să-şi predea mandatul în favoarea PNL, dacă liberalii vin cu o altă propunere de premier în afară de Florin Cîţu, premierul demis a evitat să dea un răspuns clar, precizând că USR ar trebui să-şi recunoască public greşeala făcută când au ieşit de la guvernare.
„Vorbim scenarii. Noi spunem ca suntem de acord sa trecem peste acel moment si sa refacem coalitia de guvernare, dar trebuie sa ne amintim ca cei care vorbesc de responsabilitate sunt chiar cei iresponsabili. Putem discuta dupa ce vor intelege sa-si asume public aceasta greseala. Noi credem ca domnul Ciolos a avut in spate voturile AUR si PSD cand s-a propus premier. Daca situatia e alta, sa ne spuna, sa stim si noi.
Nu am cerut celor de la USR sa-si retraga mandatul, doar am spus ca refacerea coalitiei se poate face doar in jurul PNL”, a declarat premierul demis.
Referitor la acuzaţiile lansate de Ludovic Orban miercuri, cu ocazia depunerii demisiei de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, Florin Cîţu le-a respins categoric.
„Noua conducere PNL a venit dupa cel mai legitim congres al PNL, cu peste 5000 de oameni. Sa spui ca acest vot a fost fraudat este o jignire pentru toti acesti membri. A fost o competitie transparenta. Eu inteleg supararea fostului presedinte si continuu sa cred ca va trece peste acest moment, pentru ca sunt sigur ca poate ajuta PNL cu experienta sa”, a încheiat Cîţu.