Nicușor Dan, implicare totală. Zece spitale din subordinea Primăriei vor solicita finanțare europeană!

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că zece spitale din subordinea Municipalităţii urmează să solicite finanţare europeană pentru instalaţii electrice, instalaţii împotriva producerii incendiilor şi instalaţii de ventilaţie.

Declaraţiile au fost făcute cu ocazia semnării acordurilor de parteneriat între Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi cele zece unităţi, în vederea depunerii proiectelor cu finanţare europeană în cadrul POIM, cu o valoare de aproximativ 23 milioane euro.

„Am fost bucuros să particip azi la semnarea contractului de parteneriat între Administraţia Spitalelor şi zece spitale din subordinea Municipalităţii pentru depunerea de proiecte pentru accesarea de fonduri europene, pentru instalaţii electrice, instalaţii împotriva producerii incendiilor şi instalaţii de ventilaţie. După cum ştiţi, am avut în ultimele luni câtva tragedii care au venit exact din nefuncţionarea acestor tipuri de instalaţii. A fost o decizie foarte bună a Ministerului Sănătăţii de a deschide pe POIM acest program şi după o muncă asiduă a ASSMB şi a managementului spitalelor din subordine s-au făcut proiectele tehnice, astfel încât ele să poată să fie depuse pe această secţiune a POIM”, a spus edilul general, aflat la sediul ASSMB.

Nicuşor Dan a menţionat că toate cele zece spitale pentru care se depun proiectele tehnice sunt spitale COVID. El a reamintit că tot prin POIM s-au semnat deja contracte de finanţare în valoare de 26 de milioane de euro pentru echipamente şi materiale necesare în contextul pandemiei.

Directorul general ASSMB, Alin Apostol, şi-a exprimat speranţa ca până pe 15 ianuarie se fie semnate contractele de finanţare, dar a arătat că acest lucru depinde şi de evaluarea realizată de Ministerul Fondurilor Europene. După semnarea contractelor de finanţare vor fi organizate licitaţii pentru efectuarea lucrărilor.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.