Igor Dodon nu mai este parlamentar. Parlamentul Republicii Moldova i-a aprobat demisia!

0

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat joi demisia din calitatea de parlamentar a fostului preşedinte Igor Dodon, care în urmă cu zece zile a anunţat şi retragerea sa de la şefia Partidului Socialist.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat joi demisia din calitatea de parlamentar a fostului preşedinte Igor Dodon, care în urmă cu zece zile a anunţat şi retragerea sa de la şefia Partidului Socialist, pe care l-a fondat în 1997, potrivit EFE şi Agora.md.

70 din cei 101 de deputaţi ai legislativului moldovean s-au exprimat în favoarea demisiei sale, în cadrul unei sesiuni transmise în direct din sediul parlamentului.

O majoritatea covârșitoare a deputaţilor a votat o hotărâre a parlamentului care declară vacant locul lui Igor Dodon în legislativ.

Igor Dodon, un politician prorus, care a exercitat funcţia de şef al statului între 2016 şi 2020, promovând o politică de apropiere de Rusia, a fost învins în turul doi al alegerilor prezidenţiale din noiembrie anul trecut de candidatul proeuropean Maia Sandu, actualul preşedinte.

La alegerile parlamentare din iulie a.c., Blocul socialiştilor şi comuniştilor, condus de Igor Dodon şi Vladimir Voronin, a fost înfrânt de formaţiunea Maiei Sandu, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), care a obţinut 63 din totalul de 101 de mandate ale legislativului unicameral al Republicii Moldova şi şi-a asigurat astfel o majoritate absolută.

Fostul preşedinte socialist, în vârstă de 46 de ani, a anunţat la 19 octombrie că a acceptat să conducă Uniunea de afaceri moldo-rusă, fondată de Asociaţia oamenilor de afaceri din Federaţia Rusă, Delovaia Rossia, al cărei copreşedinte este milionarul Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Rusiei, Iuri Ceaika.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.