Negocierile pentru formarea noului guvern în Olanda se întind de peste șapte luni!

0

Negocierile pentru formarea unui nou guvern în Olanda au atins un record de durată, vineri, când au împlinit 226 de zile de la ultimele alegeri, un scrutin care a produs din nou un peisaj politic fragmentat, format din partide tot mai reticente în a face compromisuri, relatează Reuters.

Negocierile de coaliție din Olanda durează, deobicei, luni de zile, însă în acest an ele s-au întins chiar mai mult decât era obișnuit. Vreme de luni de zile, partidele nu au putut nici măcar să depășească problema legată de cine ar trebui să participe la negocieri.

Între timp, problemele apăsătoare ale societății se adună și se agravează.

„Este remarcabil. Nu am văzut până acum o situație în care să nu avem negocieri reale la luni bune de la alegeri”, este de părere istorica Carla van Baalen, expertă în formarea cabinetelor.

Negocierile au intrat în blocaj aproape imediat după alegeri, în situația în care partidele au încercat să-și repare relațiile stricate după o moțiune eșuată împotriva premierului Rutte.

După ce au eșuat în a aduce și alte partide la negocieri, cele patru formațiuni care au guvernat Olanda din 2017 s-au pus de acord să-și refacă coaliția, luna trecută, însă de atunci nu au mai fost făcute progrese.

Totuși, lipsa unui guvern cu puteri depline nu pare să fi afectat economia neerlandeză care s-a recuperat bine după criza Covid și cunoaște una dintre cele mai mari creșteri din Europa.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.